News Flash:

SUA vor sa stationeze in Europa, posibil in Romania, 150 de tancuri si vehicule blindate

31 Decembrie 2014
1241 Vizualizari | 0 Comentarii
Statele Unite intentioneaza sa stationeze aproximativ 150 de tancuri si vehicule blindate in Europa - in Romania, Polonia sau tarile baltice - pana la sfarsitul lui 2015, care vor fi utilizate in cadrul antrenamentelor fortelor americane in regiune.
Unele dintre aceste vehicule ar putea fi stationate in Polonia, Romania sau in tarile baltice, a declarat general-locotenentul Ben Hodges, comandantul fortelor armate americane in Europa, intr-un interviu.
In opinia lui Hodges, exista riscul ca separatistii prorusi din estul Ucrainei sa lanseze o noua ofensiva in primavara, in contextul in care Rusia neaga ca ar fi implicata in conflictul ucrainean.
El a motivat intentia Washingtonului de a stationa vehicule blindate in Europa prin necesitatea de consolida Europa de Est in caz de urgenta.
"Spre sfarsitul lui (...) 2015, vom reusi sa transportam tot echipamentul necesar pentru a forma o brigada solida. Aceasta inseamna trei batalione plus un escadron de recunoastere, sedii pentru artilerie, ingineri care vor fi stationati in Europa", a declarat Ben Hodges.
"Vorbim despre aproximativ 150, poate 160 de tancuri de tip M1, precum si vehicule de lupta de tip M2 Bradley si 24 de piese de artilerie cu autopropulsie", a adaugat el.
El a subliniat ca inca nu a fost luata o decizie privind mentinerea vehiculelor blindate in regiune.
Potrivit lui Hodges, cel putin o treime din aceste tancuri vor ramane stationate in bazele de antrenament americane din Germania. De asemenea, cateva vehicule ar putea fi distribuite in tarile baltice, Polonia sau Romania, daca va exista un interes strategic si aceste tari vor accepta stationarea vehiculelor americane.
Mediafax.ro 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1252 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007598 (s)