News Flash:

Steaua, ultima echipa calificata in semifinalele Cupei Romaniei. Iata tabloul careului de asi

6 Decembrie 2013
1218 Vizualizari | 0 Comentarii
 Steaua Bucureşti s-a calificat în semifinalele Cupei României-Timişoreana la fotbal, joi seara, după ce a învins pe Oţelul Galaţi cu scorul de 2-0 (0-0), pe stadionul ''Steaua'', în ultimul meci din sferturile de finală ale competiţiei.

Italianul Federico Piovaccari (46), din centrarea lui Cornel Râpă, fost jucător al echipei gălăţene, şi tânărul Alexandru Târnovan (84), la meciul de debut în echipa mare, din pasa lui Piovaccari, au marcat golurile formaţiei din Ghencea.

În prima repriză, oaspeţii au avut prima ocazie mare de gol, prin brazilianul Marquinhos, singur cu portarul Florin Niţă (14). Steaua a replicat prin Pantelis Kapetanos, al cărui şut a fost respins de Cristian Brăneţ (18). Alex Bourceanu a trimis mingea în bară (32), iar Leandro Tatu a reluat peste poartă din poziţie ideală.

În partea a doua a meciului, Oţelul a ratat prin Laurenţiu Iorga (57), care a alunecat în momentul şutului, şi Victoraş Astafei (73), în timp ce Andrei Prepeliţă nu a putut să îl învingă pe Brăneţ din situaţie de unu la unu (71).

Rezultate:


Marţi 3 decembrie

Viitorul Constanţa - Astra Giurgiu 0-3 (0-2), stadionul ''Concordia'' - Chiajna

Au marcat: Constantin Budescu (32), Marian Cristescu (35), Karim Abdoul Yoda (89).

Cartonaş roşu: Bogdan Mitrea (Viitorul, 90+3).

Arbitru: Iulian Dima (Bucureşti); arbitri asistenţi: Bogdan Gheorghe (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Marius Bocăneală (Galaţi)

Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Romică Chihaia (Bucureşti) - FRF


Miercuri 4 decembrie

Petrolul Ploieşti - FC Vaslui 4-2 (1-1, 2-2), după prelungiri; stadionul 'Ilie Oană' - Ploieşti

Au marcat: Walter Fernandez (37), Ovidiu Hoban (90+3), Geraldo Alves (99), Romario Pires (103), respectiv Piotr Celeban (27, 70).

Arbitru: Pavel Cristian Balaj (Baia Mare); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ); arbitru de rezervă: George Rădulescu (Bucureşti)

Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) - CCA, Paul Cazan (Bucureşti) - FRF


Dinamo Bucureşti - Pandurii Tg. Jiu 1-0 (0-0), stadionul 'Dinamo' - Bucureşti

A marcat: Dragoş Grigore (62 - penalty).

Arbitru: Alexandru Tudor (Bucureşti); arbitri asistenţi: Cristian Nica (Ploieşti), Octavian Şovre (Oradea); arbitru de rezervă: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea)

Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) - CCA, Octavian Goga (Braşov) - FRF


Joi 5 decembrie:

Steaua Bucureşti - Oţelul Galaţi 2-0 (0-0), stadionul 'Steaua' - Bucureşti

Au marcat: Federico Piovaccari (46), Alexandru Târnovan (84).

Arbitru: Marius Avram (Bucureşti); arbitri asistenţi: Aurel Oniţă (Constanţa), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); arbitru de rezervă: Iulian Călin (Ştefăneşti/AG)

Observatori: Cornel Sorescu (Piteşti) - CCA, Alexandru Boc (Bucureşti) - FRF
 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1299 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006065 (s)