News Flash:

Steaua, cu un pas in finala Cupei Ligii

19 Februarie 2015
391 Vizualizari | 0 Comentarii
Steaua Bucuresti a invins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe stadionul Steaua, in prima mansa a semifinalelor Cupei Ligii Adeplast la fotbal si a facut un pas important spre ultimul act al competitiei.


Campioana s-a impus prin golurile marcate de Cristian Tanase (4), George Tucudean (33) si Raul Rusescu (86), intr-un meci in care Astra, ramasa in zece oameni din minutul 51, a contat prea putin.


''Ros-albastrii'', la primul lor meci oficial cu noua sigla si denumirea de FCSB, au deschis scorul rapid, in minutul 4, prin Cristian Tanase, care si-a facut un frumos cadou la implinirea a 28 de ani reluand din voleu centrarea lui Paul Papp.


Gazdele au mai ratat ocazii prin Chipciu (14), care a tras pe langa poarta, si Tanase (15), al carui sut a fost respins de Lung, dupa care giurgiuvenii au solicitat penalty in minutul 24, cand Papp a jucat balonul cu mana in propriul careu.


Steaua si-a majorat avantajul in minutul 33, cand Lung jr a respins defectuos un sut al lui Prepelita, iar ex-dinamovistul Tucudean a fost pe faza si a trimis in plasa, marcand primul sau gol oficial pentru echipa din Ghencea.


Pana la pauza, echipa lui Costel Galca a mai irosit doua situatii, prin Chipciu (42), al carui sut a fost blocat de Ben Youssef, si Tanase (44), mingea expediata de ''decarul'' stelist fiind respinsa peste transversala de portar.


Desi Steaua a avut superioritate aproape intreaga repriza secunda, Astra a echilibrat jocul, al treilea gol al echipei gazda fiind reusit de Rusescu (86), din centrarea lui Chipciu.


Mansa secunda va avea loc pe 10 sau 11 martie, la Giurgiu.


Steaua Bucuresti — Astra Giurgiu 3-0 (2-0) 

Au marcat: Cristian Tanase (4), George Tucudean (33), Raul Rusescu (86). 

Bucuresti, stadion Steaua: 4.189 spectatori 

Cupa Ligii Adeplast — semifinale (tur)


Au evoluat echipele: 

Steaua: Giedrius Arlauskis — Paul Papp, Srgian Luchin, Fernando Varela, Alin Tosca — Andrei Prepelita (Raul Rusescu, 46), Nicandro Breeveld — Adrian Popa (Alex Bourceanu, 69), Alex Chipciu, Cristian Tanase (capitan) — George Tucudean (Ionut Neagu, 76). Antrenor: Constantin Galca. 

Astra: Silviu Lung jr — Laurentiu Rus, Cristian Oros, Syam Ben Youssef, Junior Morais — Vincent Laban, Takayuki Seto (William De Amorim, 46) — Gabriel Enache, George Florescu, Constantin Budescu (capitan; Seidu Yahaya, 57) — Denis Alibec (Kehinde Fatai, 13). Antrenor: Oleg Protasov.


Arbitru: Radu Petrescu; arbitri asistenti: Vasile Marinescu, Mircea Grigoriu; arbitru de rezerva: Marcel Birsan (toti din Bucuresti) 

Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) — CCA, Vasile Marcel (Bucuresti) 

Cartonase galbene: Rus (48, 51), Tanase (48), Budescu (56). 

Cartonas rosu: Rus (51).


AGERPRES

steaua bucuresti
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0898 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010929 (s)

loading...