News Flash:

Spitalul Municipal Timisoara are nevoie de o noua aparatura pentru radioterapie

25 Decembrie 2015
294 Vizualizari | 0 Comentarii
Spitalul Municipal Timisoara
 Spitalul Municipal Timisoara asteapta noile echipamente de radioterapie pentru pacientii oncologici, intrucat cele aflate in uz se apropie de termenul de expirare, iar din 2017 nu va mai fi asigurata asistenta de service, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, prof. univ. dr. Octavian Mazilu, manager general al Spitalului Municipal Timisoara


Inlocuirea vechii aparaturi depinde de finantarea de la Ministerul Sanatatii, suma necesara estimata fiind de circa 4,6 milioane de euro. 


"In masura in care se va finaliza proiectul Ministerului Sanatatii cu Banca Mondiala, asteptam un echipament de radioterapie pentru pacientii oncologici, respectiv, un accelerator linear, un aparat pentru brahiterapie, pentru dozimetrie, un simulator CT (computer tomograf, n.r.) si posibil un aparat de tomoterapie. Este aparatura la standarde superioare celor pe care le avem. Noi avem aparatura de radioterapie, dar deja are o perioada de functionare de aproape 10 ani, iar in 2017 trebuie schimbata, pentru ca din acel moment nu se mai asigura asistenta de service", a afirmat Mazilu. 


Potrivit acestuia, toate demersurile au fost inaintate deja la Ministerul Sanatatii, pentru ca Spitalul Municipal este cea mai veche unitate de radioterapie din vestul tarii, in momentul de fata, in oras mai functionand o singura alta clinica de profil, dar privata. 


Spitalul timisorean a fost inclus in program, dar autoritatile locale trebuie sa-si asume amplasarea aparatelor. 


"Vom realiza un nou buncar, la Spitalul Municipal, unde va fi montat echipament radiologic de foarte mare performanta, sarcina noastra este sa construim buncarul si vom face acolo si alte noi constructii in perimetrul actual al spitalului, pentru a ajunge sa functioneze la standardele internationale pentru toate specialitatile sale", a punctat primarul Nicolae Robu. 


In 2007, Spitalul Municipal Timisoara a inaugurat Centrul de radioterapie cu energii inalte, de care pot beneficia cei peste 20.000 de bolnavi de cancer din Banat care necesita radioterapie. 


Investitia totala, care a inclus si constructia buncarului, a fost de 15 milioane de dolari, Centrul avand o capacitate de 120 de pacienti pe zi. 


Deoarece se lucreaza intr-un mediu puternic radioactiv, tehnologia de constructie a buncarului este similara celei folosite la Centrala Atomica de la Cernavoda. Aici au fost montate, initial, trei aparate americane conexe acceleratorului linear de energie medie, un nucletron pentru brahiterapie (pentru iradierile cu iridiu) si un simulator de masuratori. 


Personalul care lucreaza aici a fost specializat la clinicile de profil din tara si din strainatate. 


Aparatul de radioterapie de la Timisoara deserveste bolnavii din cinci judete invecinate, numai Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal avand in evidenta aproape 40.000 de bolnavi, o parte dintre acestia avand nevoie de chimioterapie, care trebuie facuta intr-un spatiu separat. 


In fiecare an, numarul noilor cazuri de bolnavi depistati cu cancer depaseste 2.000, numai in Timis. AGERPRES
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1241 (s) | 35 queries | Mysql time :0.026949 (s)

loading...