News Flash:

Solutia gasita de primarul Robu pentru fluidizarea traficului in Timisoara

3 Octombrie 2013
581 Vizualizari | 0 Comentarii

Primarul Timisoarei, Nicolae Robu, sustine ca s-a gandit si sa decaleze programul de lucru la primarie pentru descongestionarea traficului, dar n-a facut asta pentru ca municipalitatea are doar cateva sute de angajati, în timp ce studenti sunt cu miile.„Studentii încarca traficul”, spune Robu. Edilul este convins ca în oras s-ar circula mult mai lejer daca studentii Universitatii de Vest si cei ai Politehnicii ar începe cursurile mai tarziu. Totusi, primarul crede ca ”salvarea” ar putea veni si din partea altor angajatori, daca acestia ar fi de acord ca personalul lor sa-si modifice programul de lucru.Daca rectorii celor doua universitati nu par prea încrezatori ca o solutie de genul celei propuse de primar, de a decala programul acestor institutii de învatamant, ar putea fi pusa în aplicare în acest moment si mai ales ca ar conduce într-adevar la descongesionarea traficului, ba chiar rectorul Universitatii de Vest, Marilen Pirtea, a recomandat modificarea programului de lucru la primarie, Robu îsi mentine punctul de vedere. Decalarea programului universitatilor este „solutia” pentru a scapa de ambuteiaje, în opinia sa.


„Rezultate ar da, fara îndoiala, aceasta masura, pentru ca un numar foarte mare de studenti ai celor doua universitati, circa 15.000-20.000, vin la scoala în acest areal. In total, cele doua universitati au peste 30.000 de studenti. Mai putin de jumatate locuiesc în Complexul Studentesc. Raman 15.000-20.000 de studenti care locuiesc în diverse alte locuri în oras. Fiind un numar atat de mare de studenti care nu stau în Complex, majoritatea covarsitoare stau fie în gazda, fie au propriile locuinte. Ei încarca traficul nu numai pe bulevardul Vasile Parvan, ci si pe alte diverse strazi pe care trebuie sa le parcurga. Studentii încarca traficul… Dar eu am spus de la început ca nu doresc sa producem perturbari în învatamant. Am vorbit cu cei doi rectori, au spus ca vor sa discute cu colegii, sa analizeze care ar fi consecintele unei asemenea masuri, si apoi îmi vor comunica ce au decis”, a afirmat primarul.


Si viceprimarul Dan Diaconu crede ca o astfel de masura ar produce rezultate vizibile în trafic, edilul afirmand ca exista „studii neoficiale” care arata ca aproximativ 50% dintre studenti circula cu masina.


Cat despre propunerea rectorului UVT de a decala programul angajatilor municipalitatii, Robu spune ca el chiar s-a gandit la asta.
„Legat de ceea ce a spus domnul Marilen Pirtea, eu chiar am avut în intentie sa schimb orarul primariei înca din 15 septembrie, la ora 07.30 sau 08.30. Nu am facut schimbarea pentru ca în primarie sunt 500 de angajati, nu 15.000 si, în plus, nu am facut-o pentru ca se vorbea ca va alinia Guvernul programul institutiilor. Dar daca angajatii primariei, prin numarul lor, ar putea sa afecteze traficul semnificativ atunci n-as avea nicio problema în a modifica programul. Daca erau mii, as fi modificat programul”, sustine Robu.


Primarul Timisoarei crede ca o solutie ar fi ca si alti angajatori din oras sa se gandeasca sa modifice programul de lucru al personalului lor, în speranta ca astfel se va circula mai lejer în oras.
„Alta solutie ar fi ca angajatorii sa ia ei initiative de esalonare a programului. Pana la urma este si în interesul lor si al angajatilor lor sa se circule fluent. Eu nu am cum sa creez, peste noapte, strazi noi în Timisoara. Eu am demarat lucrari de modernizare, ma ocup ca ele sa avanseze rapid, o parte au avansat, dar orasul este atat de ramas în urma încat vom mai avea de suportat. Eu nu pot decat sa le solicit angajatorilor sa analizeze acest lucru, cu titlu de recomandare. Problema asta e veche…”, a conchis Robu.


complexul studentesc complex studii neoficiale
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0702 (s) | 35 queries | Mysql time :0.015360 (s)