News Flash:

SOCANT! Iubita lui Jim Carrey s-a sinucis la doar 28 de ani! Prima reactie a actorului

30 Septembrie 2015
323 Vizualizari | 0 Comentarii
Cathriona White
Actorul Jim Carrey s-a declarat "profund intristat" si a prezentat condoleante familiei fostei sale iubite, Cathriona White, care a fost descoperita decedata, in noaptea de luni spre marti, in resedinta ei din California, informeaza cnn.com.

Marti, starul hollywoodian a dat publicitatii o declaratie de presa. "Sunt profund intristat de moartea dulcei mele Cathriona", a spus Jim Carrey, a carui relatie cu Cathriona White a inceput in 2012.

"Era cu adevarat o persoana amabila, o floare irlandeza delicata, prea sensibila pentru acest sol, pentru care sa iubesti si sa fii iubit insemna totul", a spus actorul nord-american in varsta de 53 de ani in acea declaratie de presa. "Inima mea este alaturi de familia si prietenii ei si de toti aceia care au iubit-o si au tinut la ea. Am fost cu totii loviti de fulger", a continuat actorul.

Paramedicii care au ajuns la resedinta pe care Cathriona White o detinea in Sherman Oaks, California, in noaptea de luni spre marti, au constatat decesul acesteia, la varsta de 30 de ani, a precizat locotenentul Fred Corral de la Biroul de medicina legala din Los Angeles.

"Raportul nu este complet, dar pare ca e vorba de o sinucidere", a spus Fred Corral.


Trupul neînsufleţit al victimei va fi examinat miercuri, iar autorităţile vor comunica ulterior alte detalii despre acest caz.


În ultimul ei mesaj publicat pe Twitter, pe 24 septembrie, Cathriona White a scris: "Mă deconectez de pe Twitter, sper că am fost o lumină pentru cei care mi-au fost dragi şi apropiaţi".


La rândul său, în ultima lună, pe 1 septembrie şi 17 septembrie, Jim Carrey a publicat pe Twitter două fotografii cu el însuşi, precizând în ambele cazuri că imaginile respective au fost realizate de Cathriona White.


Potrivit tmz.com, tânăra irlandeză s-ar fi sinucis la câteva zile după ce s-a despărţit de iubitul ei, actorul Jim Carrey.


O sursă a declarat pentru TMZ că, înainte de a se sinucide, tânăra i-ar fi lăsat un bilet lui Jim Carrey.


Potrivit unor surse din domeniul judiciar, Cathriona White ar fi decedat din cauza unei supradoze de medicamente, indicii în acest sens fiind descoperite lângă trupul ei neînsufleţit.


Cathriona White şi Jim Carrey aveau din anul 2012 o relaţie ce a fost marcată de câteva despărţiri şi împăcări. Actorul în vârstă de 53 de ani ar fi părăsit-o pe Cathriona White pe 24 septembrie.


În 2014, actorul canadian Jim Carrey, care a fost căsătorit de două ori, spunea că nu se va mai căsători "din proprie iniţiativă" pentru a treia oară, chiar dacă va întâlni femeia perfectă.


Starul canadian a fost căsătorit cu Melissa Womer pentru opt ani, din 1987 până în 1995, şi cu Lauren Holly pentru un an, în perioada 1996 - 1997. Apoi, actorul a avut o relaţie cu actriţa Jenny McCarthy timp de cinci ani, înainte de despărţirea lor din 2010.


Canadianul Jim Carrey a devenit cunoscut la începutul anilor '90, datorită rolurilor din filmele "Ace Ventura: detectivu' lu' peşte" şi "Masca". El a devenit primul actor care a primit un salariu de peste 20 de milioane de dolari, în 1996, graţie peliculei "Tipu' de la cablu". Starul canadian s-a remarcat şi în alte comedii cu mare succes de casă, precum "Tăntălăul şi Gogomanul/ Dumb And Dumber", "The Truman Show", "Eu, cu mine şi Irene", "Dumnezeu pentru o zi" şi "Yes Man - Un cuvânt poate schimba totul". 
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1001 (s) | 35 queries | Mysql time :0.023418 (s)

loading...