News Flash:

SOCANT - Copiii sunt inrolati de mici, iar Sharia este impusa cu arma in mana in "califatul" Statului Islamic (VIDEO)

15 August 2014
1361 Vizualizari | 0 Comentarii
Copiii sunt inrolati de mici in "califatul" proclamat recent de islamistii din Siria si Irak, in timp ce Sharia est impusa cu arma in mana, potrivit unui documentar ce ofera una dintre primele perspective asupra vietii in "capitala" Racca.
Acest documentar in cinci parti realizat de un jurnalist anglo-palestinian Medyan Dairieh, a fost difuzat joi integral pe site-ul de stiri Vice News, cu sediul in New York, si este disponibil integral.
Inca de la inceput este dat tonul: "Sharia nu poate fi stabilita decat cu armele", explica un interlocutor jurnalistului care a urmarit timp de trei saptamani grupul ultraradical sunnit Statul Islamic (SI) si a obtinut, potrivit Vice News, "un acces fara precedent la grup in Irak si Siria".
La Racca, extremisti inarmati pana in dinti se plimba bucurosi in tancuri americane furate de la armata irakiana, iar politia religioasa patruleaza cu pustile la banduliera. Ea ii ordona unui comerciant sa inlature un poster care infatiseaza "necredinciosi". Unui sot ii cere sa schimbe tesatura valului sotiei sale.
"Cei care nu se supun vor fi fortati", explica Abu Obida, seful patrulei.
Un barbat acuzat de crima a fost crucificat si expus in public. Cadavrele militarilor sirieni din divizia a 17-a ucisi de extremisti in cadrul unei ofensive recente sunt abandonate pe un trotuar, cu capetele agatate in tarusi.
Prizonierii asezati pe jos povestesc ca vor fi batuti pentru ca au vandut sau consumat alcool, unul dintre ei declarandu-se bucuros ca astfel se caieste.
Baieti de noua, 11 si 14 ani spun ca vor sa lupte pentru a ucide "necredinciosi". Cel de noua ani afirma ca va pleca in curand intr-o tabara de antrenament cu arme Kalasnikov pentru "a lupta impotriva rusilor ... ba nu, a Americii".
"Vrei sa fii jihadist sau sa desfasori o operatiune de martir?", il intreaba pe un copil in varsta de sase ani prezentat ca fiind fiul sau un barbat care vine din Belgia si identificat ca Abdullah Belgianul.
"Jihadist", raspunde baiatul care, asaltat de intrebari, explica faptul ca necredinciosii "ucid musulmani".
Pentru cei cu varste mai mici de 15 ani sunt organizate tabere in care sunt invatati Sharia. De la 16 ani, baietii pot participa la operatiuni militare, explica purtatorul de cuvant al SI, Abu Mosa.
"Credem ca aceasta generatie de copii este o generatia a califatului, care va lupta impotriva necredinciosilor si apostatilor, americani si aliati ai lor. Buna doctrina le-a fost inculcata. Toti vor sa lupte pentru Statul Islamic", explica un barbat in timp ce baietii se sclada in Eufrat.
Foarte putinele femei din documentar nu sunt decat umbre negre cu val.
"Vrem sa il multumim pe Allah, dispretuim standardele internationale", declara un cleric potrivit caruia judecatori specializati aplica strict Sharia, mai ales in materie de alcool si adulter.
Dupa o ofensiva fulgeratoare, SI, acuzat de numeroase atrocitati, a proclamat la sfirsitul lui iunie un "califat" pe teritoriile pe care le controleaza, din nordul Sirei si estul Irakului. Sute de persoane au fost aruncate in strada de aceasta ofensiva.
De circa zece zile, jihadistii au avansat catre Kurdistanul autonom, vanand mii de membri ai minoritatii crestine si yazidi (minoritate kurdofona nonmusulmana) din orasele lor, in special Sinjar si Qaraqosh.
Reporterii care merg la fata locului sunt putini, din motive de securitate. Un reportaj al New York Times realizat luna trecuta nu identifica nici autorul, nici persoanele cu care a vorbit acesta.
Potrivit lui Kevin Sutcliffe, responsabil de Vice News Europa, Dairieh ar fi singura persoana pe care extremistii "au lasat-o sa intre pentru o asemenea perioada de timp".
Vice News, care face parte din grupul multimedia Vice, a fost creat in decembrie, "pentru o generatie conectata" si revendica "o privire nedisimulata asupra celor mai importante evenimente din vremurile noastre".
Vice s-a remarcat in 2013 trimitandu-l pe fostul baschetbalist Dennis Rodman sa joace in Coreea de Nord. Mediafax.ro

Galerie Video

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1275 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006150 (s)