News Flash:

SOC! Antrenorul Timisoarei, suspendat 8 luni

7 Octombrie 2014
1241 Vizualizari | 0 Comentarii
Neozeelandezul Grainger Heikell
Neozeelandezul Grainger Heikell, antrenorul echipei RCM UV Timisoara, a fost suspendat pe o perioada de 8 luni de catre Comisiei de Disciplina si Fair-Play a Federatiei Romane de Rugby (FRR). 
Heikell a fost sanctionat pentru faptul ca a adus ''prejudicii imaginii FRR si jocului de rugby din Romania prin unele declaratii in spatiul public/mass-media romanesti'', precizeaza FRR. 
Tehnicianul neozeelandez a acuzat de coruptie forul national, dupa ce RCM UV Timisoara nu a putut folosi sase jucatori in semifinala SuperLigii CEC Bank cu RCJ Farul Constanta, pierduta cu 0-9. 
''(...) Chiar daca domnul Heinkell nu a indicat in mod direct un oficial al FRR, indicarea intregului fenomen rugbystic romanesc ca fiind afectat de coruptie este in masura sa aduca atingere tuturor oficialilor si in special celor implicati in mod direct in evenimentele de la semifinala Superligii. Comisia a remarcat si faptul ca Heikell nu a avut o atitudine fair-play in timpul audierilor, nementionand despre existenta notificarii sale trimise catre IRB'', se arata in comunicatul forului national. 
Totodata, clubul RCM UV Timisoara a fost sanctionat cu avertisment de Comisia de Disciplina din cauza faptului ca nu le-a permis jucatorilor Alexandru Tarus, Valentin Calafeteanu, Valentin Poparlan, Dorin Lazar, Paula Kinikinilau, Stelian Burcea, Daniel Carpo, Randall Morrison si Madalin Lemnaru sa onoreze convocarea la selectionata reprezentativa Bucharest Wolves. 
Comisia a constatat ca RCM UV Timisoara, conform prevederilor FRR si IRB, nu avea obligatia sa elibereze jucatori la data ceruta de convocatorul FRR pentru selectionata reprezentativa secunda a Romaniei - Bucharest Wolves. ''Pe de alta parte, luand in considerare declaratiile tuturor jucatorilor, precum si pe cele ale domnului Dan Dinu, potrivit carora toti jucatorii au dorit sa joace pentru echipa Bucharest Wolves, iar decizia de neparticipare a fost exclusiv a clubului, comisia constata ca clubul RCM UV Timisoara nu a luat in considerare aspiratiile jucatorilor de a juca la un nivel cat mai ridicat si de a-si reprezenta tara, impiedicandu-i pe acestia sa beneficieze de cele mai puternice jocuri din aceasta perioada (...). De asemenea, Comisia a considerat ca refuzul clubului incalca spiritul IRB Regulation 9, deoarece unul din scopurile fundamentale ale acestei norme il reprezinta bunastarea jucatorului'', se mai arata in comunicat. 
Totodata, Comisia de Disciplina a luat in discutie si cazul eliminarii definitive a jucatorului Florin Vlaicu in cadrul meciului din preliminariile Challenge Cup, Calvisano - Bucharest Wolves, din 27 septembrie, pentru placaj cu bratul intins (sanctiunile din aceste competitii fiind judecate de Comisia de Disciplina din fiecare tara). Florin Vlaicu si-a recunoscut vina si si-a exprimat parerea de rau, aratand ca nu a avut intentia sa comita acest antijoc, iar comisia a considerat ca la sanctiunea minima de trei etape de suspendare se aplica circumstante atenuante, astfel ca sanctiunea finala a fost o suspendare de doua etape si amenda de 1.000 lei. 
AGERPRES

frr tehnicianul neozeelandez farul constanta
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1346 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007433 (s)