News Flash:

Situatia elevilor din judetul Timis care vor sa participe la ora de religie

10 Martie 2015
391 Vizualizari | 0 Comentarii
In majoritatea judetelor din tara, peste 92% din elevi au optat pentru a face in continuare orele de religie. Judetele cu cele mai multe cereri pentru religie sunt Galati si Vaslui, unde peste 96% din elevi vor sa faca religie, in timp ce in Mures sub 80% au optat pentru aceasta disciplina.


TIMIS


In judetul Timis, peste 60.000 de elevi, adica 87 la suta din total, au ales sa studieze in continuare religia in scoala. In schimb, 9.106 elevi nu vor studia religia la scoala. In scolile din Timis, religia este predata de 127 de profesori.


Intrebata ce se va intampla cu elevii care au optat sa nu invete religia, Aura Danielescu, seful ISJ Timis, a spus ca directorii unitatilor de invatamant vor fi obligati sa asigura supravegherea acestora.


"Nu ar fi un caz special. Se intampla si acum ca, de exemplu, un profesor sa lipseasca intr-o zi. In astfel de cazuri, directorii unitatilor de invatamant sunt obligati sa asigure supravegherea. La fel si in cazul elevilor care nu vor invata religia, ei vor fi supravegheati. Scoala se va adapta la situatie", a spus Aura Danielescu.


Dintre elevii care s-au inscris la orele de religie, cei mai multi vor studia religia ortodoxa: 51.703 elevi. Un numar de 2.347 vor studia religia catolica, iar 4.138 vor studia religia penticostala. In total, sunt noua confesiuni religioase pentru care s-au depus cereri la scoli. 


ARAD


In Arad, peste 95 la suta din elevi au depus cereri pentru orele de religie, existand si 2.377 de copii care au refuzat sa participe la aceste cursuri. Aproximativ 75 la suta dintre elevi au ales religia ortodoxa, 17 la suta sunt la religia neoprotestanta (baptisti si penticostali), iar opt la suta s-au inscris la religia catolica sau reformata.


"Nu s-au inregistrat clase sau scoli unde un numar mare de copii nu vor face religie, in general fiind vorba de doi-trei copii pe clasa. Pentru acestia, scolile vor gasi alte activitati, o posibilitate fiind aceea de a se aduna la biblioteca",explica inspectorul scolar Mariana Tocaciu.


Conform acesteia, in judet se pastreaza toate normele didactice care au existat si pana acum pentru orele de religie.


BACAU


In Bacau, potrivit conducerii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), 75.550 de elevi, adica 93,86 la suta, vor participa in continuare la ora de religie. Majoritatea optiunilor - 60.232 - sunt pentru religia ortodoxa, 13.943 fiind pentru cea romano-catolica si sub o mie pentru restul cultelor.


Un numar de 5.000 de elevi nu au depus cereri, dar seful ISJ Bacau, Theodora Sotcan, spune ca nu crede ca vor fi profesori de religie care sa isi piarda catedra, cei 5.000 de elevi fiind din intregul judet, unu-doi de la fiecare clasa. Elevii care nu au depus solicitari isi vor petrece acea ora in biblioteca scolii, sub supravegherea bibliotecarului.


BIHOR


In Bihor, peste 93 la suta din cei 73.715 de elevi eligibili vor fi inscrisi la orele de religie, majoritatea urmand sa fie predate de profesori care apartin confesiunii ortodoxe.


Potrivit sefului ISJ Bihor, Nicolae Avram, inca nu se cunoaste situatia defalcata pe confesiuni.


In Bihor sunt 222 de norme didactice pentru disciplina religie, din care la ortodocsi 161 de cadre, la romano-catolici 32, la greco-catolici 10, la reformati 44, iar la baptisti si penticostali 25 de cadre.


In ceea ce ii priveste pe elevii ai caror parinti nu au dorit ca acestia sa faca ore de religie, conducerea ISJ Bihor nu cunoaste, deocamdata, ce vor face copiii in timp ce colegii lor vor fi ocupati cu invatarea religiei.


BRAILA


In Braila, 91,6 la suta dintre elevi s-au inscris la ora de religie, datele nefiind cele finale, astfel ca procentul ar urma sa creasca.


Potrivit calculelor facute de reprezentantii ISJ Braila, niciun profesor nu isi va pierde catedra. In judet, exista cadre didactice ori pastori care predau si alte religii, precum cea romano-catolica sau adventista, in judet existand totodata cereri din partea elevilor musulmani sau martori ai lui Iehova.


BUZAU


In Buzau, 92 la suta din elevi au optat pentru a studia religia la scoala, fiind inregistrate 49.390 de cereri. Dintre acestea, cele mai multe - 49.060 - au fost completate pentru confesiunea Biserica Ortodoxa Romana. De asemenea, 172 de cereri sunt pentru Biserica Crestina Adventista de Ziua a Saptea din Romania, alte cereri fiind din partea celor care apartin de Biserica Crestina dupa Evanghelie Din Romania - Uniunea Bisericilor Crestine dupa Evanghelie din Romania - 64 de cereri, Uniunea Penticostala - Biserica lui Dumnezeu Apostolica din Romania - 49, Biserica Evanghelica Romana - 15, Biserica Romano-Catolica - 12 cereri, Uniunea Bisericilor Crestine Baptiste din Romania - 8, Organizatia Religioasa Martorii lui Iehova - 5, Cultul musulman - 4 si Biserica evanghelica C.A. din Romania - o cerere.


BUCURESTI


In Bucuresti, peste 90 la suta dintre elevi au fost inscrisi la ora de religie, respectiv 170.315 din cei 188.000 eligibili pentru studiul acestei discipline, a declarat pentru MEDIAFAX inspectorul general scolar al Capitalei, Constantin Traistaru.


CALARASI


In Calarasi, peste 94 la suta dintre elevi au optat pentru ora de religie, cei mai multi dintre ei fiind crestin-ortodocsi. Potrivit datelor furnizate de profesorul Constantin Tudor de la ISJ Calarasi, din totalul de 35.256 de elevi care au avut de optat, 33.270 de elevi (94,14 la suta) au ales sa faca ora de religie. De asemenea, aproximativ 300 dintre elevii care au ales sa studieze religie la scoala in judetul Calarasi sunt penticostali.


CLUJ


In judetul Cluj, 63.817 elevi (91,5 la suta) s-au inscris pentru a participa la orele de religie.


Purtatorul de cuvant al ISJ Cluj, Andreea Coroian-Goldis, a declarat corespondentului MEDIAFAX ca primele date arata ca niciun profesor care preda religia nu isi va pierde postul, ea mentionand ca se asteapta precizari de la Ministerul Educatiei privind elevii care nu au optat pentru orele de religie.


La ISJ Cluj sunt 207 norme didactice de religie, inclusiv la disciplinele de specialitate din liceele vocationale cu profil teologic, fiind cadre didactice care predau cate o jumatate de norma la diferite scoli, astfel ca nu se cunoaste numarul exact al profesorilor de religie.


GALATI


In Galati, aproximativ 96 la suta dintre elevi s-au inscris la ora de religie, fiind procesate pana in prezent 61.147 de cereri.


Astfel, pentru Biserica Ortodoxa au optat 60.117 elevi, iar aproximativ 1.000 pentru alte culte, precum Uniunea Penticostala, Biserica lui Dumnezeu Apostolica din Romania, Biserica Crestina Adventista, Biserica Romano-Catolica, Uniunea Bisericilor Crestine Baptiste din Romania, Biserica Crestina dupa Evanghelie din Romania, Cultul Musulman, Organizatia Religioasa Martorii lui Iehova si altele, potrivit sefului ISJ Galati, Mioara Enache.


Potrivit sursei citate, dupa ce toate cererile de inscrieri la ora de religie vor fi procesate, se asteapta ca numarul elevilor care vor studia aceasta disciplina sa creasca, dar cu toate acestea este posibil ca in unele scoli sa ramana profesori de religie fara ore.


Cat despre ce se va intampla cu elevii care nu vor sa studieze religia, seful ISJ Galati spune ca, probabil, in unele scoli va ramane cate o ora libera, dar se va modifica orarul - va fi ora la inceput de program sau la sfarsit de program. ”Probabil va trebui sa asiguram in scoala alte activitati pentru copii, numai ca nu stim cine va putea sta cu copiii respectivi ca sa desfasoare alte activitati. Ar insemna sa aducem alti colegi din alte parti, dar cum ii platim?", mai spune seful ISJ, precizand ca in unitatile de invatamant din judetul Galati sunt aproximativ 150 de profesori care predau religia.


IASI


Aproximativ 100.000 de elevi din judetul Iasi, adica 93,21 la suta din numarul total, s-au inscris la orele de religie, conform unei centralizari a Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ). Din totalul de cereri depuse, 94,23 la suta au fost de la elevi de confesiune ortodoxa, 3,23 la suta de la catolici si 2,54 la suta de la alte culte.


Reprezentantii ISJ Iasi spun ca nu se asteapta la probleme care sa puna in pericol catedrele profesorilor titulari, insa trebuie gasite solutii pentru elevii care nu fac orele de religie. "Trebuie sa punem accent pe ideea de securitate sau implicare a lor in alte proiecte in scoala, ca sa existe ocupatie in timpul orelor respective. Orarele nu pot fi modificate cu ora de religie doar la inceput si la final, pentru ca norma are 18 ore si orarul presupune intrari la toate clasele", a conchis inspectorul scolar general Camelia Gavrila.



SIBIU


In judetul Sibiu, 93,29 la suta din elevi au facut cerere pentru a participa la orele de religie, dar reprezentantii ISJ nu pot preciza spre ce confesiuni s-au indreptat acesti copii.


Potrivit oficialilor ISJ Sibiu, datorita procentajului mare de copii care vor urma in continuare orele de religie, niciun dascal titular care preda religie in judet nu are postul afectat. Conform statisticii ISJ, in judetul Sibiu exista 175 de profesori de religie, dintre care 91 sunt titulari.


In ceea ce ii priveste pe copiii care nu s-au inscris la orele de religie, situatia nu a fost clarificata. "In fiecare scoala se vor centraliza datele, iar Consiliul de Administratie va stabili un orar pentru acesti copii. Cert este ca daca sunt copii de diferite confesiuni care merg la biserica sambata sau duminica si fac acolo activitati religioase, pot primi o adeverinta de acolo si pot sa nu mai participe la orele de religie. In acest caz, daca orele sunt la inceputul sau finalul programului, copiii fie vin mai tarziu, fie pleaca mai devreme", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Livia Cretulescu, purtatorul de cuvant al ISJ Sibiu.


VASLUI


In judetul Vaslui, peste 96 la suta din cei 61.103 de elevi vor face in continuare ora de religie, arata situatia centralizata de ISJ. Majoritatea au optat pentru religia ortodoxa, existand si 525 de cereri pentru pastor catolic, 469 pentru cultul penticostal si 1.252 pentru alte culte.


Chiar daca 2.202 de elevi nu vor sa mai participe la ora de religie, reprezentantii ISJ Vaslui sustin ca nu va fi afectat in niciun fel numarul de catedre existente, abia din toamna urmand sa fie cu trei catedre de religie mai putin, dar in urma scaderii populatiei scolare, fara legatura cu optiunile elevilor. In perioada urmatoare se va face o analiza la nivelul fiecarei unitati scolare pentru a se stabili ce anume vor face in acea ora de religie elevii care nu au depus cereri in acest sens.

 Analiza realizata de Mediafax

timis arad bacau bihor braila buzau bucuresti calarasi cluj galati iasi
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1407 (s) | 35 queries | Mysql time :0.031632 (s)

loading...