News Flash:

Simona Halep, jucatoarea cu cel mai mare progres in circuitul WTA in 2013

21 Noiembrie 2013
447 Vizualizari | 0 Comentarii
Simona Halep
Românca Simona Halep a fost aleasă jucătoarea de tenis cu cel mai mare progres în 2013 în circuitul profesionist WTA (Most Improved Player Of The Year), după ce a ajuns pe locul 11 în clasament tocmai de pe poziția a 64-a, ocupată în luna mai, transmite AGERPRES. Halep era văzută ca un viitor star după ce a câștigat turneul de la Roland Garros la junioare, a fost numărul unu mondial la această categorie de vârstă și a disputat trei finale WTA în perioada 2010 — 2012, fără a reușit însă un rezultat mare, care să dovedească faptul că poate ajunge la fel de mare și la senioare cum a fost la junioare, se arată pe site-ul WTA.

Simona Halep nu a avut un debut de an prea reușit, cu 7 victorii și 9 eșecuri în primele 9 turnee ale anului, după ce încheiase anul 2012 tot cu un bilanț negativ (5 victorii, 11 înfrângeri în ultimele 11 turnee WTA).


De pe locul 64 în lume, Halep a reușit să explodeze la turneul de la Roma, unde a învins pe rând nume important în circuit, Svetlana Kuznețova, Agnieszka Radwanska, Roberta Vinci și Jelena Jankovic, înainte de a se opri în semifinale, întrecută de Serena Williams.


''A fost o săptămână incredibilă pentru mine'', afirma Halep după ce a pierdut în fața Serenei. Mă simt bine că acum sunt numărul 44 mondial. E dificil de spus cât de sus pot urca în clasament, pentru că e mult de muncă și fiecare săptămână e dificilă pentru orice jucător, așa că voi munci în continuare și vom vedea ce se va întâmpla''.


Ce s-a întâmplat a fost că Simona Halep a reușit câteva luni de senzație, ajungând la un bilanț de 43 de victorii (inclusiv Roma) și 8 înfrângeri în 14 turnee, câștigând șase titluri WTA, la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia, și urcând pe locul 11 în clasamentul WTA.


"Vreau să mă bucur de acest moment, să iau o vacanță și să mă relaxez. Sper ca și anul viitor să pot juca la fel de bine și să încep cu dreptul în Australia'', spunea Halep după ce și-a adjudecat Turneul Campioanelor de la Sofia.


În Australia, unde va avea loc debutul sezonului viitor, toți ochii vor fi ațintiți asupra româncei de 22 de ani, care mai are doar câteva sute de puncte până la pătrunderea în ''top ten'' și puține lucruri de apărat în primele patru luni ale sezonului.


Halep ar urma să devină a treia jucătoare română de tenis care intră în ''Top 10'' în clasamentul WTA, după managerul său Virginia Ruzici, care a ajuns până la locul 8, și după Irina Spîrlea, care a ocupat locul 7. AGERPRES 


simona halep virginia ruzici
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0679 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012818 (s)

loading...