News Flash:

Simona Halep, avans de 1.225 de puncte in fruntea noului clasament WTA

11 Iunie 2018
1031 Vizualizari | 0 Comentarii
simona1

Campioana de la Roland Garros, Simona Halep, a inceput saptamana cu numarul 32 pe locul I WTA, cu 7.970 de puncte, in clasamentul dat publicitatii luni. Ea are un avans de 1.226 de puncte fata de daneza Caroline Wozniacki, clasata pe locul 2. Finalista RG, americanca Sloane Stephens a urcat de pe locul 10 pe locul 4, cel mai bun din cariera, cu 5.463 de puncte. Fosta campioana, letona Jelena Ostapenko, a iesit din Top 10, dupa ce a fost eliminata in turul I la editia recent incheiata.

  
Ostapenko a coborat de pe locul 5 pe 12, cu 3.392 de puncte.

Sase romance sunt in primele 60 de jucatoare din lume.
Mihaela Buzarnescu este a doua jucatoare romana cel mai bine clasata in aceasta saptamana, pe locul 30, cu 1.543 de puncte, in urcare trei pozitii. Buzarnescu a ajuns pe cea mai buna pozitie din cariera dupa ce a jucat in optimile French Open.

Irina Begu a urcat de pe locul 40 pe 35, cu 1.365 puncte, iar Sorana Cirstea a coborat o pozitie, pana pe locul 50, cu 1.065 de puncte, 

Monica Niculescu a urcat, de pe locul 60 pe 58, cu 956 de puncte, la fel Ana Bogdan, de pe 66 pe 59, cu 931 puncte, cel mai bun loc din cariera.

Cea mai spectaculoasa ascensiune a avut-o Alexandra Dulgheru, care a ajuns in turul al doilea la RG, dupa ce a jucat calificari. Ea a urcat 34 de pozitii, pana pe locul 125, cu 483 de puncte. Irina Bara a urcat si ea, de pe 175 pe 167, cu 344 de puncte, iar Alexandra Cadantu a iesit din Top 200, dupa ce a coborat 57 de locuri, de pe 191 pe 248, cu 211 de puncte. Ea a pierdut punctele aferente finalei jucate anul trecut la Bol, Croatia.

La dublu, Monica Niculescu a urcat de pe locul 18 pe 17, cu 3.547 de puncte, Irina-Camelia Begu a coborat de pe 28 pe 35, cu 2.150 de puncte, Mihaela Buzarnescu a urcat de pe 50 pe 41, cu 1.820 de puncte, Raluca Olaru a coborat de pe 39 pe 47, cu 1.650 de puncte, Sorana Cirstea a urcat pe locul 89 pe 70, cu 1.092 de puncte, la fel Irina Bara, de pe locul 105 pe 71, cu 1.091 de puncte.

In Top 10 WTA, ucraineanca Elina Svitolina, eliminata in turul al III-lea al RG de Buzarnescu, a coborat pe locul 5 de pe 4, la fel Karolina Pliskova din Cehia, de pe locul 6 pe 7. Jucatoarea franceza Caroline Garcia a urcat de pe locul 7 pe 6, cel mai bun din cariera. In Top 10 a patruns si americanca Madison Keys, semifinaista la French Open.

Primele zece locuri in clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de urmatoarele jucatoare:

1. Simona Halep (Romania)  7.970 de puncte;

2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.745;

3. Garbine Muguruza (Spania) 6.550;

4. Sloane Stephens (SUA) 5.463.

5. Elina Svitolina (Ucraina) 5.305;

6. Caroline Garcia (Franta) 4.970;

7. Karolina Pliskova (Cehia) 4.685;

8. Petra Kvitova (Cehia) 4.610;

9. Venus Williams (SUA)  3.971;

10.Madison Keys (SUA) 3.536.


buzarnescu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1184 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006286 (s)