News Flash:

Scoala din judetul Timis calcata de HOTI!

23 Martie 2014
509 Vizualizari | 0 Comentarii
Ţevile de la instalaţia de încălzire a şcolii din localitatea timişeană Checea, dar şi mai multe calculatoare din incintă au fost pradă pentru hoţii care au dat o spargere în instituţia de învăţământ. Ei au pătruns în „obiectiv” chiar prin biroul directorului.

În noaptea de joi spre vineri, la şcoala din Checea au dat iama hoţii. Ei au intrat în incintă prin geamurile de la cancelarie şi de la cabinetul directorului şcolii. Au furat laptopuri şi calculatoare şi au distrus toată instalaţia de încălzire. Ei au dat jos caloriferele, dar pentru că acestea erau prea grele le-au lăsat în şcoală. În schimb, au furat ţevile de la această instalaţie. Pe adresa Inspectoratului Şcolar a fost trimisă o cerere de suspendare a cursurilor, aceasta pentru a lăsa poliţia să facă cercetările necesare şi pentru a aduna amprente.\ „Aseară s-a spart şcoala, cei de la Criminalistică au fost acolo. Probabil e vorba de un grup infracţional. Hoţii au forţat geamurile de la cabinetul directorului şi de la cancelarie, au sustras calculatoarele şi laptopurile. Au dat jos toate caloriferele şi au sustras ţevile de cupru. Caloriferele nu le-au luat. Au tăiat ţevile de cupru. Cei de la poliţie sunt acum la şcoală şi încă iau amprente. Cursurile s-au suspendat. Doamna director a făcut o solicitare prin care solicită suspendarea cursurilor pînă se derulează cercetarea. Elevii vor intra de luni la cursuri”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct Aura Danielescu. Adevarul.ro

checea aura danielescu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1128 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016886 (s)

loading...