News Flash:

SCENE SOCANTE de Craciun! Un barbat si-a ucis parintii cu ciocanul!

29 Decembrie 2013
1303 Vizualizari | 0 Comentarii
Un bărbat din Deva şi-a omorât părinţii cu mai multe lovituri de ciocan, fapta petrecută cel mai probabil în a doua zi de Crăciun fiind descoperită sâmbătă după ce o nepoată a victimelor a alarmat poliţia pentru că nu mai reuşea să-şi contacteze rudele. 

Primele elemente ale anchetei au arătat că victimele, ambele în vârstă de 85 de ani, au fost omorâte a doua zi de Crăciun, după care fiul acestora, de 57 de ani, a rămas cu părinţii săi în locuinţă timp de două zile, fiind găsit acolo, sâmbătă seara, de către oamenii legii.

'Din primele cercetări şi audieri efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că, în seara zilei de 26 decembrie, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, de natură familială, suspectul le-a aplicat părinţilor săi mai multe lovituri de ciocan, în zona capului', a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, subcomisar Bogdan Niţu.

Cadavrele victimelor au fost preluate de medicii legişti, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii. 

Ancheta este continuată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în cauză fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor deosebit de grav. 

Dacă se va stabili că suspectul a avut discernământ în momentul comiterii faptei şi va fi găsit vinovat de comiterea acesteia, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea între 15 şi 25 de ani sau detenţia pe viaţă. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1146 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005494 (s)