News Flash:

Sase cladiri din judetul Satu Mare sunt in pericol de prabusire in caz de cutremur, sustin specialistii ISC

21 Octombrie 2013
1407 Vizualizari | 0 Comentarii

Şase clădiri din judeţul Satu Mare, printre care două biserici şi stadionul Olimpia, sunt în pericol să se prăbuşească la un cutremur, arată statisticile Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Satu Mare..

Inginerul Angel Bustan din cadrul ISC Satu Mare a declarat vineri, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, că instituţia are o listă cu şase clădiri care nu prezintă siguranţă.

'Există în evidenţele noastre o listă cu clădiri expertizate care nu prezintă siguranţă, s-a dispus evaluarea, expertizarea, izolarea sau demolarea lor', a spus Bustan.

Lista cuprinde Biserica Ortodoxă din Babţa, Biserica Reformată din Hodod, Hotelul Oşan din Negreşti Oaş, o clădire din municipiul Satu Mare a cărui planşeu s-a prăbuşit în anul 2005, un bloc din cartierul Micro 15, a cărui consolidare a început deja şi stadionul Olimpia din municipiul Satu Mare.

In cazul stadionului există o expertiză din anul 2007 prin care se interzic 'competiţiile de anvergură' deoarece există zone care s-ar putea prăbuşi, însă recent au fost demarate procedurile pentru efectuarea unei alte expertize care să clarifice lucrurile. AGERPRES


satu mare
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1349 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006660 (s)