News Flash:

Sanctiuni penale pentru cei care nu-si respecta atributiile in situatii de urgenta

11 Aprilie 2014
502 Vizualizari | 0 Comentarii
Persoanele cu atribuţii de intervenţie în situaţii de urgenţă care nu iau măsurile necesare în cazuri de dezastre naturale, cutremure, dezastre de mediu, incendii ar putea suporta sancţiuni penale de până la 2 ani de închisoare, potrivit unui proiect de lege iniţiat de 73 de parlamentari. În prezent sunt stabilite doar amenzi contravenţionale pentru cei care nu-şi îndeplinesc atribuţiile în situaţiile de urgenţă.

Proiectul prevede că va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei netransmiterea mesajelor de avertizare a populaţiei despre declararea stării de alertă în cazul situaţiilor de urgenţă, neconstituirea rezervelor tehnice şi materiale necesare pentru aceste situaţii şi neîndeplinirea funcţiilor de sprijin stabilite pe timpul situaţiei de urgenţă.


Aceeaşi pedeapsă penală şi amendă se prevede în proiect în cazul neasigurarea înştiinţării, avertizării, alarmării sau evacuării populaţiei în situaţii de protecţie civilă şi transmiterea neautorizată de mesaje de protecţiei civilă, neanunţarea despre evenimente periculoase produse sau privind măsurile de protecţie civilă necesare.





Iniţiatorii, în majoritate PSD, printre care Ecaterina AndronescuMihai SturzuMarian NeacşuAnghel Stanciu, consideră că "în general, comitelele pentru situaţii de urgenţă având doar sancţiuni contravenţionale, aşteaptă organele de control ale ISU să aplice legea şi nu-şi asumă nicio responsabilitate, iar în situaţia în care a apare un eveniment, aceştia sunt luaţi prin surprindere fără echipamentele necesare intervenţiei".


"De fiecare dată când există evenimente neplăcute vedem la televizor cum cetăţeni din zonele afectate stau şi privesc, contrar prevederilor legale unde se prevede obligaţia de a intervene în salvarea de bunuri sau vieţi omeneşti, aştepând intervenţia autorităţilor", arată iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului, adăugând că persoanele cu atribuţii în organizarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, cetăţenii din aria evenimentului vor fi determinaţi să intervină, "ştiind că riscă să fie sancţionaţi penal".


Potrivit iniţiatorilor, organele de control IGSU sau ISU aplică anual amenzi contravenţionale de peste 15 milioane de lei, care până în prezent nu au dus la eficientizarea activităţii comitetelor locale de intervenţie în caz de urgenţă, iar în timp, s-a demonstrat că "numai ştiinţa că există o sancţiune penală a fost mai mobilizatoare decât amenda contravenţională".


Proiectul urmează să intre mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind decizională. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0873 (s) | 25 queries | Mysql time :0.013575 (s)