News Flash:

Salvamontistii AVERTIZEAZA! Nu va aventurati pe traseele din Retezat

24 Noiembrie 2014
1352 Vizualizari | 0 Comentarii
Salvamontistii hunedoreni avertizeaza asupra pericolului pe care il reprezinta, in aceste zile, traseele lungi din Masivul Retezat, in conditiile in care la munte ninge, iar potecile sunt acoperite cu un strat subtire de zapada pe care se poate aluneca foarte usor – informeaza agerpres.ro.

Potrivit sefului Serviciului Public Judetean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, vineri a inceput sa ninga si in zona statiunii Rausor, la o altitudine de 1.300 de metri, zapada fiind prezenta, intr-un strat de cativa centimetri si in statiunileParang sau Straja.

‘Ninge, este foarte frumos, dar turistii trebuie sa fie atenti la trasee pentru ca, in special in Retezat, potecile au multa piatra pe ele. Acest strat de piatra este acoperit cu putina zapada si e periculos, pentru ca oamenii pot aluneca foarte usor. De aceea, recomandam turistilor sa-si petreaca timpul liber in zona statiunilor turistice, unde au la dispozitie toate conditiile pentru un sfarsit de saptamana placut’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, seful Salvamont Hunedoara.

In zonele cu afluenta mare de turistiSalvamont Hunedoara a instituit deja serviciul de permanenta la refugiile din statiunile Rausor, Straja si Parang, iar in zilele sfarsitului de saptamana si la Cabana Pietrele, din Retezat.

Conform salvamontistilor, pentru urmatoarele zile vremea se mentine rece si umeda la munte, nefiind exclusa caderea de precipitatiilapovita si ninsoare.

salvamontistii hunedoreni traseele masivul retezat potecile zapada
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1235 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006216 (s)