News Flash:

Romania, sub ASEDIUL ZAPEZII! COD PORTOCALIU SI GALBEN de ninsori si viscol. Vezi zonele afectate

29 Ianuarie 2014
1173 Vizualizari | 0 Comentarii
Administratia Nationala de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu si cod galben de ninsori si viscol valabila de miercuri de la ora 06:00 pâna joi la ora 10:00 în mai multe judete din tara.
De miercuri de la ora 06:00 pâna la ora 23:00 în Oltenia, nord-vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei si centrul Moldovei va ninge si se va depune strat nou de zapada, local consistent. Vântul va avea intensificari, cu viteze ce vor depasi la rafala 50...55 km/h, temporar viscolind si troienind zapada.
Viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei si în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente si viteza vântului la rafala va depasi temporar 60...70 km/h, iar în judetele Buzau, Braila, Ialomita Calarasi, Vrancea, Galati, Constanta si Tulcea vor fi rafale de peste 70...80 km/h. Prin urmare, zapada va fi troienita, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.
În sud-estul Dobrogei, la începutul intervalului, vor fi ploi si lapovite si se va depune polei.
Avertizarea cod portocaliu a fost emisa pentru Bucuresti si judetele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Calarasi, Ialomita, Constanta, Tulcea, Braila, Buzau, Vrancea, Galati si jumatatea de sud a judetelor Arges si Dâmbovita.
Miercuri vor fi sub avertizare cod galben de viscol judetele Iasi, Vaslui, Bacau, Covasna, Brasov, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj si Mehedinti, precum si jumatatea de nord a judetelor Dâmbovita si Arges.
De miercuri de la ora 23:00 pâna joi la ora 10:00, local în jumatatea vestica a Munteniei si în sud-estul Transilvaniei, precum si în centrul Moldovei, va continua sa ninga, iar vântul va avea intensificari, cu viteze ce vor depasi la rafala  50 km/h, temporar viscolind sau spulberând zapada.
Viscolul puternic va continua în estul Munteniei, sudul Moldovei si în Dobrogea, unde viteza vântului la rafala va depasi temporar 60...70km/h, zapada va fi troienita, iar vizibilitatea va fi redusa.
Avertizarea cod portocaliu va fi restrânsa, de miercuri noapte, la opt din cele 14 judete, respectiv Calarasi, Ialomita, Constanta, Tulcea, Braila, Buzau, Vrancea si Galati.
În cursul zilei de joi, 30 ianuarie, vor mai fi unele intensificari ale vântului în sud-estul tarii, dar la cote mai reduse (temporar rafale de pâna la  40...50 km/h), viscolind si spulberând zapada deja depusa.
Joi si vineri, vremea va deveni geroasa pe arii extinse în regiunile estice, sudice si centrale, cu precadere dimineata si noaptea. Mediafax.ro

Galerie Foto

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1153 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007144 (s)