News Flash:

Romania, condamnata la CEDO pentru moartea unui om impuscat in casa in timpul Revolutiei

22 Aprilie 2015
1118 Vizualizari | 0 Comentarii
Romania a fost condamnata din nou, marti, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), pentru lipsa unei investigatii efective in dosarul Revolutiei, trebuind sa plateasca 15.000 de euro vaduvei unui barbat omorat in casa, de un glont care a trecut prin fereastra.
Catalina Filip s-a plans la CEDO in 2009 de felul in care a fost anchetata moartea sotului ei, care a survenit pe 25 decembrie 1989, in Bucuresti. Barbatul a fost impuscat atunci, la el in casa, stand in fata ferestrei.
Ancheta a fost deschisa in 1990 de Parchetul Militar Bucuresti, dosarul fiind conexat in 2007 cu o alta cauza privind actele de violenta comise in Bucuresti in decembrie 1989. Investigatia nu era insa finalizata nici in 2009, cand femeia s-a adresat CEDO.
Curtea de la Strasbourg a decis ca statul roman sa ii plateasca reclamantei suma de 15.000 de euro, pentru lipsa unei investigatii efective in ceea ce priveste moartea sotului ei, fiind incalcat articolul 2 (dreptul la viata) din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului.
Decizia luata marti de CEDO urmeaza altora prin care fosti revolutionari si rude ale acestora au fost despagubiti, pentru modul de desfasurare a anchetei in cauza cunoscuta ca "dosarul Revolutiei".
Alte opt persoane, victime ale Revolutiei sau care si-au pierdut rude in decembrie 1989, au fost despagubite, cu cate 8.000 de euro, printr-o decizie a CEDO din martie.
In 27 ianuarie, Romania a fost condamnata la CEDO sa plateasca 832.500 de euro catre 81 de persoane, victime sau titulari de drepturi ai victimelor represiunii armate a manifestatiilor contra regimului comunist, din decembrie 1989, care au avut loc la Bucuresti si in alte orase.
In 5 noiembrie 2014, CEDO a obligat statul roman sa plateasca 45.900 de euro unui numar de 34 de fosti revolutionari, pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil.
In martie 2013, CEDO a decis ca Guvernul roman sa acorde despagubiri de aproximativ 350.000 de euro pentru 72 de victime ale Revolutiei de la Timisoara din decembrie 1989.
In mai 2011, CEDO a hotarat, in procesul intentat de Asociatia "21 Decembrie" si alte persoane, pentru incalcarea dreptului la viata si la respectarea vietii private, legat de ancheta in "dosarul Revolutiei", ca statul roman sa acorde despagubiri de 15.000 de euro catre Nicolae si Elena Vlase, precum si de 6.000 de euro presedintelui asociatiei, Teodor Maries.
In martie 2011, alti cinci romani au castigat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului procesul deschis statului roman in care reclamau ineficienta autoritatilor in investigarea reprimarii violente a demonstratiilor anticomuniste de la Cluj, din 1989, ancheta prelungindu-se pe o perioada de 12 ani. CEDO a decis ca Guvernul de la Bucuresti sa-i despagubeasca pe cei cinci cu peste 52.000 de euro.
Anterior, in 20 octombrie 2009, CEDO a condamnat statul roman la plata a 25.000 de euro despagubiri catre familia maiorului de Militie Aurel Agache, care a fost ucis in decembrie 1989, de manifestantii impotriva regimului condus de Nicolae Ceausescu.
In 8 decembrie 2009, CEDO a dispus despagubirea timisorenilor Horia Teodor Sandru, Stefan Raducan, Silvia Benea si Daniela Grama cu cate 5.000 de euro, dupa ce acestia au reclamat incalcarea dreptului la un proces echitabil intr-un termen rezonabil.
Potrivit statisticilor oficiale, la Revolutia din decembrie 1989, 1.142 de persoane si-au pierdut viata, 3.138 au fost ranite, iar 760 de oameni au fost retinuti.
Mii de plangeri privind reprimarea armata a manifestatiilor de la Bucuresti, Oradea, Constanta, Craiova, Bacau, Targu Mures si Cluj-Napoca au ramas nesolutionate, la 25 de ani de la Revolutie. Doar in ceea ce priveste reprimarea armata de la Timisoara, ancheta s-a incheiat cu o trimitere in judecata si o condamnare.
Printr-un rechizitoriu din 30 decembrie 1997, procurorii militari i-au trimis in judecata pe generalii Victor Athanasie Stanculescu si Mihai Chitac, fiind inculpati ca principali responsabili de organizarea represiunii armate fata de demonstratiile anticomuniste de la Timisoara. In 2000, generalii au fost condamnati la 15 ani de inchisoare, insa in 2001, procurorul general al Romaniei Joita Tanase a facut un recurs in anulare, procesul s-a rejudecat, iar acuzatii au fost eliberati din arest. In final, in 15 octombrie 2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie i-a condamnat pe cei doi generali la cate 15 ani de inchisoare pentru omor si tentativa de omor privind organizarea si coordonarea represiunii de la Timisoara. Curtea a dispus, de asemenea, ca reclamantii sa plateasca in solidar cu Ministerul Apararii despagubiri, sume ce au fost achitate.
Dosarul "Revolutiei" a fost transferat de la Parchetul Militar la Parchetul de pe langa instanta suprema in 2009, pentru ca in martie 2014 sa fie transferat din nou la Parchetul Militar. Mediafax.ro

catalina filip
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1241 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008977 (s)