Eram cu Parintele Arsenie si l-am intrebat: „Ce sa facem Parinte, ca acum este foarte rau”. Parintele zice: „Va veni si mai rau”. Zic: „Parca toate sunt otravite. Nici nu ne mai vine sa mancam”.
„Ma, faceti semnul sfintei cruci pe tot ce mancati: apa, ceai, cafea, prajitura, fructe, bautura, mancare, paine. De ar fi dat chiar si cu otrava, Sfanta Cruce anuleaza tot ce este otravit”. (Maria Matronea, Sibiu)
O femeie avea pietre la fiere si a mers la parintele Arsenie. Era programata pentru operatie inca parintele i-a spus ” ma, nu te du la nici o operatie; tu fa ce-ti spun eu. Cand te duci acasa sa te duci sa iti cumperi si sa iti face ceai de limba cerbului cu coaja de portocala, dar neindulcit. Bea asa timp de cateva luni, 2-3 luni, bea asa in loc de apa si apoi du-te la control.” Ceaiul acesta zdrobeste pietrele si le transforma in nisip. O piatra localizata la fiere nu se poate elimina decat zdrobita si cu acest ceai se zdrobeste pe cale naturala. Sa incerce toti care au probleme cu fierea si sa vada cum se vor simti.

Parintele cunostea medicina si de multe ori ne spunea ca „transpiram” din cauza ca nu ne functioneaza bine rinichii. Ii spuneam ca imi cade parul, iar el ne dadea remedii, ca si parul trebuie sa se hraneasca si ne spunea sa facem galbenus de ou cu ulei de ricin si sa ne spalam capul si sa-l clatim cu otet de mere. Totdeauna ne dadea solutii la probleme de sanatate.
Altadata a venit un bolnav de plamani si Parintele i-a zis sa ia hrean plamadit cu miere de albine, spunandu-i ca „Cel ce a facut cerul si pamantul e in stare sa lipeasca o piele rupta”.
Cine-i ingust la minte, nu are leac nicaieri. Daca impiedici un guturai prin medicamente il transformi in alte primejdii. Lasa fazele obisnuite ale bolii ca-i cel mai bun leac al ei(al bolii). Ferirea de frig ajunge. Parca toate lucrurile unui om seamana cu stapanul lor.

Mersese la Parintele o femeie din Fagaras (d-na Burlea) destul de in varsta, care avea probleme cu ochii (cataracta), dar ajunsa in fata lui, femeia a uitat pentru ce a venit la dansul. Parintele o intreaba: “Care-i baiu’ ma femeie?”, iar ea ii raspunde: “Pai Parinte, am venit asa, ca sa va vad,”. Parintele o intreaba : “N-ai venit pentru asta, ma! Nu ai venit pentru ochi?”. Batranica ii raspunse: “Vai Parinte, ma iertati, dar chiar pentru asta am venit la sfintia voastra”. Parintele Arsenie ii spune: “Ma, si ce ti-au spus doctorii? Sa te duci si sa te operezi. Asa-i?”. “Da, Parinte”. “Ma, ii spune Parintele, sa nu te duci la operatie, ca o sa ramai oarba. Sa faci ce-ti spun eu. Primavara, sa pui o sticluta la vita de vie, si din seva pe care o aduni in sticluta, sa iei cateva picaturi cu pipeta si sa-ti pui in ochi si nu o sa mai ai nevoie de operatie”. Dupa un timp m-am intalnit cu femeia si cu adevarat nu a mai fost nevoie de interventie chirurgicala, pentru ca ii trecuse cataracta cu seva de la vita de vie, precum ii spusese Parintele.

Odata Parintele a spus: „Cand imi dati „telefon” sa staruiti, ca vin „telefoane” din mai multe parti si nu stiu de unde vine „telefonul””. Dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Daca te gandeai la Parintele, Parintele simtea ca cineva ii cere ajutor.(Ierod. Ieronim Coldea).
Cand eram copil locuiam in Lisa, nu departe de Manastirea Brancoveanu. Eram 10 frati (5 baieti si 5 fete). Numele de fata il aveam Andreias. Aveam 13 ani cand sora mea cea mare, Elena, de 23 de ani, era bolnava de ochi (o dureau ochii, ii curgeau lacrimile si ii scadea vederea). Se gandea sa mearga la Bucuresti pentru operatie. Dar intr-o duminica, fiind la manastire, a iesit Parintele Arsenie din biserica si a strigat (era multa lume): „Leana din Lisa, vino-ncoace”. Cand s-a apropiat i-a spus: „Tu esti bolnava cu ochii. Sa nu te duci la medic la Bucuresti sa faci operatie”. I-a adus apa sfintita: „Cu ea sa te speli pe ochi“. Asa a facut si boala i-a trecut imediat. De atunci a mers tot timpul la manastire si ne-a luat si pe noi, surorile. Asa am ajuns sa merg si eu in fiecare duminica. (Balan Silvica – Fagaras)

O fata de 13 ani, oloaga, dintr-un sat din Ardeal, a stat o saptamana la manastire. Parintele Arsenie a facut rugaciuni asupra fetei, ea fiind pusa pe un scaun in fata altarului. Parintele a intrebat-o : Crezi in Iisus Hristos, in Dumnezeu-Tatal, in Maica Domnului? Ea a raspuns: Cred din toata inima. La fel i-a intrebat si pe parintii fetei care au raspuns ca si ei cred. Parintele i-a zis fetei: Daca crezi, scoala-te si mergi! Ea a raspuns ca nu poate. Atunci Parintele i-a zis iarasi: Daca crezi in Iisus Hristos, scoala-te si vino la mine! Atunci fetita s-a sculat pe picioarele ei, ajutata, si a mers spre Parintele Arsenie. Parintele i-a spus ca atat cat va trai sa nu se duca in lume la distractii, baluri, dansuri si sa se incredinteze in mainile lui Dumnezeu. Dar dupa 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasa, a mers la un bal si astfel la scurt timp fata a murit. Parintele Arsenie se izola de lume la izvorul din padure. Apa de acolo devenise sfintita prin rugaciunile lui, fiind izvor de mantuire crestineasca. Vor fi vremuri grele, iar cei ce se vor osteni pana acolo vor fi paziti si rasplatiti de Domnul Iisus Hristos si vor avea putere in credinta. Multi credinciosi vin la acest izvor cu putere vindecatoare de orice boala, departand gandurile rele si duhurile necurate. (Barsan Elena – Sambata de Sus

A venit in biserica un om si l-a intrebat pe Parintele daca sa mai manance fructe si legume din gradina, ca sunt radiatii multe. Parintele a zis: „Mai, sa pice din cer otrava pe pamant si sa mananci; cine are credinta, nu are nimic”. (Burs Maria, Ucea de Sus)
Imi amintesc ca la Ramnicu Valcea era un medic endocrinolog de exceptie, dr. Romulus Popescu. Era credincios (pe biroul lui se afla mereu Pravila de la Govora si viata sfantului din ziua respectiva), iar ca medic, parea de neintrecut. Cunostea bolnavul dupa mers, dupa cautatura ochilor. Se uita la el si spunea ceea ce se si intampla negresit: „In doi ani, omul acesta vine la mine”. Indragindu-l si respectandu-l in mod deosebit, ne-am gandit sa punem la cale o intalnire a medicului cu parintele – lucru care s-a si petrecut. L-am adus pe Romulus Popescu la Prislop, am batut la usa chiliei si, parintele, stand cu spatele la usa, a zis fara sa priveasca spre noi: „Hai doctore. De cand te astept!”. Nimeni nu stie ce au discutat unul cu altul. O zi si o noapte au stat zavorati in chilie. Cand a iesit de la parintele, doctorul era ca de pe alta lume, transfigurat si plin de lumina. Intrebandu-l ce s-a intamplat, Romulus Popescu a spus doar atat: „Nu stiu cand a trecut noaptea”. Insistand, el a mai adaugat, ca un rezumat si o concluzie: „Ce sa va spun, maicilor? Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc!„”.

De obicei, patimesc de cancer cei ce nu postesc niciodata. Cancerul inca n-are leac si apare fara alte explicatii, decat ca o frana pedepsitoare a desfranarii stomacului. Se vede ca prin el se pedepseste lacomia mancarilor si obarsia desfranarii. Cancerul, aceasta misterioasa anarhie celulara, mi se pare ca vine tot cam din aceleasi pricini din care vine si o anarhie sociala, tot un dezechilibru dovedeste in vreo zona necunoscuta a organismului, sau vreo slabire in serviciul de siguranta al sistemului nervos. Banuiesc despre roiul celulelor canceroase ca au chiar o alta forma cromozomica; in tot cazul recesivitatea e sigura.

Schimbarea mea s-a petrecut cu viteza si taria unui fulger. Imbracata subtire, cu pantofi decupati si talpa de pluta, ma plimbam ca un fotomodel printre oameni. La mormantul Parintelui insa, ceva s-a naruit in mine. Am inceput sa plang fara contenire si prin fata ochilor imi treceau toate pacatele pe care le savarsisem. Nu stiu cat timp am stat la mormant, dar cand am revenit in curtea bisericii, aveam un dor cumplit de mantuire, un dor sfasietor sa raman acolo, sa nu ma mai despart de Parintele. Era peste puterile mele sa mai plec. Prietenii care ma asteptau la masina nu au inteles nimic.Credeau ca am innebunit, ca trec printr-o criza de delir mistic. Intr-o secunda am lasat in urma tot: o cariera stralucita, o casa superba in cartierul Primaverii din Bucuresti, luxul si toate desertaciunile varstei. Am castigat infinit mai mult: ajutorul si mangaierea Parintelui. (Maica Maria – Man. Prislop)

Sfaturi si indemnuri ale Parintele Arsenie: 
– Bolile incep de la suflet, de la minte, de la conceptia despre lume, de la dezechilibrul mintal.
– Paralizia loveste de obicei pe cei nesatui de avere si poate fi mostenita. 
– De obicei patimesc de cancer cei care nu postesc niciodata. Cancerul inca nu are leac si apare fara alte explicatii, decat ca o frana pedepsitoare a desfranarii stomacului. Se vede ca prin el se pedepseste lacomia mancarilor si obarsia desfranarii.
– Batranetea-i un cavou ajutator… Sa nu cartim la necazuri. 
– Fumatul slabeste nu numai plamanii, ci si mintea omului, incat credinta nu o mai vezi atat de curat.
– Cei bolnavi sa tina regimul bolii in loc de post.
Parintele Arsenie ne sfatuia ca atunci cand avem o problema sa spunem de 9 ori rugaciunea Tatal Nostru. Tatal nostru Care esti in ceruri Sfinteasca-se numele Tau Vie imparatia Ta Faca-se voia Ta Precum in cer asa si pre Pamant Painea noastra cea de toate zilele Da-ne-o noua astazi Si ne iarta noua gresalele noastre Precum si noi iertam gresitilor nostri Si nu ne duce pre noi in ispita, Ci ne izbaveste de cel rau Ca a Ta este imparatia Puterea si Slava In numele Tatalui Al Fiului Al Sfantului Duh Amin.
El recomanda sa spunem cat mai des rugaciunea de mai sus (Tatal nostru) si rugaciunea inimii – „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine … (numele)”.
Aceste doua rugaciuni pot fi retinute usor si pot fi spuse oricand, acasa, pe strada, pe drum, etc. Spunand aceste rugaciuni in gand sau cu voce tare incepi sa le simti, incep sa iti lipseasca cand din varii motive uiti sa le spui.