News Flash:

REGULI de baza inainte de a intra in mare sau in piscina. Ce trebuie sa stii despre inec si cum poti salva pe cineva de la inec

11 August 2015
312 Vizualizari | 0 Comentarii
inoata
Înecul reprezintă un accident de submersie tot mai frecvent în ultima perioadă, considerat drept a treia cauză de mortalitate la adult în sezonul estival. Presupune privarea de oxigen a organismului provocată de blocarea sau umplerea în unele cazuri căilor respiratorii cu apă sau orice alt tip de lichid.

 

Care sunt cauzele?

 

Se poate produce prin inhalarea apei de către victima conştientă dar epuizată, panicată sau blocată într-un vehicul aşa numitul înec primitiv(înecul propriu-zis, albastru, manifestat clinic cu tegumente cianotice, vineţii).

 

A doua modalitate este cea a înecului secundar unui eveniment limită precum plonjarea în apă rece hidrocuţie (şoc termic, sincopa termo-diferentială), traumă (cerebral sau cervical prin plonjon), afecţiune medicală acutizată (infarct, hipoglicemie, epilesie, accident vascular cerebral) cu manifestări clinice de înec ,,uscat”, ,,moarte albă” cauzate de stop cardiac sau spasm reflex laringian.

 

Primul ajutor constă în scoaterea din apă urmată de verificarea semnele vitale. Dacă sunt prezente se plasează pacientul în poziţie laterală de siguranţă iar dacă sunt absente se începe resuscitarea cardiopulmonară. După restabilirea semnelor vitale se va efectua încălzirea progresivă pâna la sosirea echipajului medical de urgenţă.

 

Există câteva reguli de bază:

 

1..Salvatorul trebuie să ajungă la victimă cât mai rapid. Dacă nu realizează în maxim 4-5 minute şansele de reuşită scad. Utilizaţi o barcă sau orice alt mijloc de transport.

2. Salvatorul trebuie să ţină cont de siguranţa personală. Apreciaţi corect resursele fizice necesare unui astfel de demers. Apropiaţi-vă de victimă din spate şi o apucaţi de braţ sau păr pentru a o menţine deasupra apei. Aveţi grijă la posibilele reacţii de panică în care victima se agaţă de salvator şi pune viaţa ambelor persoane în perocol.

3. Victima este considerată ca având leziuni de coloană vertebrală. Stabilizaţi cu mâinile gâtul victimei în poziţie neutră. Scoateţi victima din apă pe un suport rigid.

4.Supravieţuirea unei submersii prelungite, chiar cu resuscitare lungă, este neobişnuită.

5.Cei care supravieţuiesc înecului trebuie evaluaţi într-un spital pentru continuarea terapiei şi a eventualelor complicaţii.

 

Prognosticul depinde de durata submersiei, temperatura apei, gradul de poluare dar şi severitatea hipoxiei vârsă, patologie şi leziuni asociate.

 

Cum poate fi prevenit?

 

1. Apa poate fi înşelătoare şi pentru înotătorii experimentaţi. Nu înotaţi în zonele de plajă nesupravegheate/neamenajate sau fără persoane în jur.

2. Intraţi treptat în apă. Diferenţa mare de temperatură sau trauma poate duce la deces, asa că evitaţi plonjările şi udaţi în prealabil faţa, gâtul, ceafa, pieptul, spatele pentru a permite termoreglarea. Evitaţi îmbăiatul dacă aţi stat mult în soare sau dacă temperatura apei e mai mică de 20 de grade.

3. Supravegheaţi cu atenţie copiii, vârstnicii şi persoanele cu afecţiuni asociate.

4. Nu intraţi în apă după ce aţi consumat alcool, aţi mâncat copios sau după un efort fizic intens.

 

 

 

Conf.univ.dr.Tudor Ciuhodaru

Medic primar urgenţe
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1351 (s) | 35 queries | Mysql time :0.036590 (s)