News Flash:

Reactie DURA a lui Ponta in cazul violului socant de la Vaslui. "Daca CSM nu ia nicio masura, mai bine va dati demisia!"

22 Iulie 2015
311 Vizualizari | 0 Comentarii
Ponta3
Premierul Victor Ponta i-a spus ministrului Justitiei, Robert Cazanciuc, in debutul sedintei de Guvern, ca in cazul in care CSM nu are vreo reactie legata de cazul de la Vaslui, ar trebui sa-si dea demisia.


Afirmatia a fost facuta de prim-ministru la inceputul sedintei de Guvern, dupa ce el si-a exprimat indignarea pentru modul in care autoritatile judecatoresti au actionat in cazul fetei violate de la Vaslui.


"De ani de zile spunem ca Justitia trebuie sa pedepseasca pe toti in mod egal, dar mai ales pe cei ce comit crime, violuri, talharii. De ani de zile nu facem altceva decat sa dam la televizor batalii politice cu Justitia si, in schimb, daca nu se afla de catre presa ce s-a intamplat la Vaslui, niste infractori periculosi stateau acasa bine-mersi si noi ne bucuram ca vedem deputati sau senatori sau politicieni arestati preventiv. Cred ca e un lucru foarte grav in care am ajuns cu intreaga societate, ne concentram doar pe ceea ce e interesant politic sau pentru media, si nu ne concentram pe viata de zi cu zi a oamenilor si vreau sa cred ca dupa acest lucru se va schimba ceva cu adevarat si vreau sa va rog, domnule ministru al Justitiei, sa va exercitati toata autoritatea functiei in cadrul CSM  si, daca CSM-ul nu va lua nicio masura, mai bine va dati dumneavoastra demisia, ca cineva trebuie sa traga un semnal ca nu se poate ceea ce se intampla zi de zi in Romania", le-a spus Ponta ministrilor, dar cu referire directa la Robert Cazanciuc.


Premierul si-a aratat din nou nemultumirea pentru faptul ca CSM cere factorilor politici, in special, sa nu comenteze deciziile instantelor si in replica premierul a afirmat ca "acum are ce sa comenteze".


Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a afirmat, marti, referindu-se la cazul celor sapte tineri acuzati de viol in Vaslui si eliberati din arest printr-o decizie a judecatorilor, ca "justitia se face in sala de judecata si doar atat" si ca trebuie asteptate rezultatele Inspectiei Judiciare in acest caz.


"Ce s-a intamplat (in cazul eliberarii celor sapte tineri arestati, initial, pentru viol - n.r.) o sa vedem la momentul finalizarii demersurilor incepute la nivelul Inspectiei Judiciare. Pe de alta parte, nu putem sa uitam ca justitia se face in sala de judecata si doar atat", a declarat, marti, la Ploiesti, Robert Cazanciuc, intrebat despre cazul celor sapte tineri acuzati ca au violat o eleva pe un camp din Vaslui.


Intrebat ce parere are despre reactia opiniei publice privitoare la acest caz, Cazanciuc a spus ca este "prudent" sa se astepte concluziile Inspectiei Judiciare.


"Cred ca este decent si prudent sa asteptam mai intai finalizarea rezultatelor Inspectiei (Judiciare - n.r.) si ulterior sa vorbim de eventuale greseli sau alte forme de vinovatie. Evident ca opinia publica este revoltata de un caz in sine, dar cred ca pana la finalizarea intr-o prima instanta e destul de dificil sa ne putem pronunta, nestiind exact toate detaliile unui dosar. De aceea, pentru a avea o informatie corecta cred ca trebuie sa asteptam aceasta verificare a Inspectiei", a afirmat ministrul Justitiei.


Intrebat daca, procedural, exista un termen la care Inspectia Judiciara ar trebui sa se pronunte in acest caz, Cazanciuc a spus ca astfel de proceduri "dureaza de la caz la caz" si ca Inspectia Judiciara ar trebui sa se pronunte "intr-un termen rezonabil".


"Cred ca, daca toti cei care se uita cu atentie la acest caz au incredere in actul de justitie, mai devreme sau mai tarziu cu siguranta vor primi o solutie despre care sa spuna ca intr-adevar s-a facut dreptate", a spus Ministrul Justitiei.


Referitor la tanara care reclama abuzul, el a afirmat: "Putem transmite compasiune pentru situatia in care s-a aflat, dar, vorbind de vinovatii, cred ca trebuie sa asteptam finalizarea unui proces".


Sapte tineri cu varste cuprinse intre 18 si 27 de ani, din localitatea vasluiana Valeni, sunt judecati, sub control judiciar, dupa ce ar fi sechestrat si violat, timp de mai multe ore, in noiembrie 2014, o eleva de 18 ani, care ulterior a fost transportata la spital. Potrivit cercetarilor facute de anchetatori, adolescenta a fost abuzata sexual in doua randuri, in aceeasi seara, de catre cei sapte tineri.


Astfel, imediat dupa ce a terminat cursurile, eleva s-a intalnit in municipiul Vaslui cu doi dintre tineri, care s-au oferit sa o duca acasa cu masina. Acestia insa au mers pe un camp din apropierea localitatii Valeni, unde au chemat si alti patru prieteni din sat. Trei dintre acestia au sechestrat-o in masina pe fata, apoi au violat-o, in pofida insistentelor victimei de a fi dusa acasa. Ulterior, cei sase vasluieni s-au mutat cu masina pe un alt camp, din apropierea localitatii Moara Domneasca, unde si-au mai chemat un prieten, patru dintre acestia, altii fata de prima data, abuzand-o sexual pe adolescenta. La un moment dat, eleva a lesinat, fiind trezita de catre violatori cu alcool, dupa ce a fost stropita pe fata.


Dupa aproximativ trei ore, victima a fost dusa acasa si i s-a recomandat sa nu povesteasca despre cele intamplate. Insa, eleva a marturisit parintilor ca a fost abuzata sexual, fiind sesizate Politia si Ambulanta, iar un echipaj medical a transportat-o la spital.


Retinuti initial de catre politisti, cei sapte tineri au fost arestati preventiv de Judecatoria Vaslui la trei zile dupa viol. La inceputul lunii aprilie, aceeasi instanta a decis eliberarea, pe rand, din arestul Politiei a celor sapte vasluieni acuzati de viol, fiind plasati in arest la domiciliu. In 19 iunie, Judecatoria Vaslui a inlocuit masura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar in cazul celor sapte tineri. Prin acea decizie, instanta i-a obligat pe cei sapte sa se prezinte la IPJ Vaslui in zilele stabilite prin programul de supraveghere. De asemenea, cei sapte tineri au primit interdictia de a parasi satul Valeni, de a merge in baruri, la adunari publice si in locuri de agrement, de a participa la manifestari sportive, culturale sau alte adunari publice si de a detine, folosi sau purta arme. Acestia sunt obligati, de asemenea, sa nu ia legatura cu tanara, cu parintii acesteia si cu martorii din dosar.


Cei sapte au fost trimisi in judecata in decembrie 2014, pentru viol si lipsire de libertate, iar urmatorul termen va avea loc in 14 august la Judecatoria Vaslui.


In 23 iunie, in urma unei sesizari facute de Asociatia pentru Implementarea Democratiei (AID), Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspectia Judiciara sa faca verificari privind eliberarea din arest a celor sapte tineri.


"La data de 23 iunie 2015, presedintele CSM a inaintat Inspectiei Judiciare sesizarea formulata de Asociatia pentru Implementarea Democratiei, in continutul careia se solicita sa se efectueze verificari cu privire la masurile dispuse de judecatori si procurori in dosarul aflat pe rolul Judecatoriei Vaslui, care are ca obiect savarsirea infractiunilor de viol si lipsire de libertate in mod ilegal. Sesizarea a fost inregistrata atat la Directia de inspectie pentru judecatori cat si la Directia de inspectie pentru procurori. In prezent se efectueaza verificari prealabile pentru a se stabili daca exista indicii ale savarsirii vreunei abateri disciplinare de catre judecatorii care s-au pronuntat cu privire la masurile preventive luate fata de cei 7 inculpati din dosarul mentionat cat si de catre procurorii care au participat in sedintele de judecata", se arata intr-un comunicat de presa al Inspectiei Judiciare.


Tot in 23 iunie, AID a sesizat Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie in cazul deciziei de eliberare din arest a tinerilor din Valeni care ar fi violat-o pe eleva pana cand aceasta si-a pierdut cunostinta. Parchetul instantei supreme a facut verificari interne, concluziile urmand sa fie prezentate in perioada urmatoare, conform AID.


In 25 iunie, mai multe organizatii neguvernamentale si asociatii care promoveaza prevenirea si combaterea violentei sexuale au solicitat Ministerului Justitiei si Presedintiei sa se implice in cazul elevei din judetul Vaslui, dupa ce autorii au fost pusi in libertate de catre instanta. In acest sens, reteaua "Rupem tacerea despre violenta sexuala", din care fac parte 15 asociatii, grupuri si ONG, a transmis o scrisoare deschisa celor doua institutii ale statului intitulata "Nu uitati drepturile victimelor".


"Organizatiile semnatare au luat la cunostinta cu ingrijorare judecarea in stare de libertate, prin inlocuirea masurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, a agresorilor fetei de 18 ani, care a fost violata anul trecut, cand se intorcea de la scoala, in localitatea Valeni, judetul Vaslui. In acest caz, care a revoltat opinia publica, sapte tineri au violat ore in sir o eleva de liceu pana cand aceasta si-a pierdut cunostinta. In ciuda acestor fapte grave, eliberarea din masura de arest a fost motivata de judecatorii vasluieni prin prisma lipsei antecedentelor penale, sustinand ca «masura arestarii preventive nu mai intruneste cerinta proportionalitatii acesteia cu gravitatea acuzatiei aduse acestora». Ca organizatii ce promoveaza prevenirea si combaterea violentei sexuale, dorim sa aducem drepturile victimelor infractiunilor in atentia opiniei publice si a institutiilor care si-au luat angajamente in directia eliminarii violentei impotriva femeilor. In timp ce agresorii isi permit avocati care le apara interesele, drepturile victimelor raman adesea pe hartie", se arata in scrisoare adresata Ministerului Justitiei si Presedintiei Romaniei.


Cei sapte tineri din judetul Vaslui sunt obligati sa se prezinte zilnic la Politie, masura fiind dispusa, marti, de conducerea IPJ Vaslui, in urma mediatizarii cazului.
Mediafax.ro 

guvern
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1336 (s) | 35 queries | Mysql time :0.038671 (s)