News Flash:

RCM Timisoara a invins clar Farul in Superliga

18 Aprilie 2014
1404 Vizualizari | 0 Comentarii
Campioana RCM UV Timişoara a învins pe RCJ Farul Constanţa cu scorul de 35-13 (27-6), joi seara, pe stadionul ''Dan Păltinişanu'', într-un meci din etapa a 4-a a SuperLigii CEC Bank şi a obţinut şi punctul bonus ofensiv.

Pentru bănăţeni a fost primul succes pe teren propriu în acest sezon, după ce pierduseră meciul de debut cu Ştiinţa Baia Mare (etapa a doua).

Deşi oaspeţii au fost cei care au deschis scorul, prin Florin Vlaicu (lovitură de pedeapsă), echipa gazdă a dominat jocul şi a reuşit trei eseuri în prima repriză, scorul la pauză fiind de 27-6. RCM Timişoara a mai marcat un eseu şi după pauză, câştigând în final cu 35-13.

Potrivit site-ului SuperLigii CEC Bank, punctele echipei timişorene au fost reuşite de Viliami Tu'akalau Moala, Paula Kinikilau, Stephen Shennan, Cătălin Fercu - eseuri, Vali Calafeteanu - 3 lovituri de pedeapsă şi 3 transformări. Pentru Farul, Onal Agiacai a marcat un eseu, iar Florin Vlaicu a contribuit cu două lovituri de pedeapsă şi o transformare.

În celelalte meciuri ale rundei, CSM Ştiinţa Baia Mare a dispus de CSA Steaua Bucureşti cu 31-3, iar CSM Bucureşti Olimpia a învins în deplasare pe Dinamo Bucureşti, cu scorul de 27-16.

În următoarea etapa RCM Timişoara se va deplasa la Bucureşti pentru partida cu CSM Olimpia, în timp ce Farul va avea de înfruntat din nou un adversar dificil, primind vizita celor de la Ştiinţa Baia Mare. Steaua va sta.

În clasament, pe primul loc se află Ştiinţa Baia Mare, cu 14 puncte (3 jocuri), urmată de RCJ Farul Constanţa, 12 p (4 j), RCM Timişoara, 11 p (3 j), CSM Bucureşti Olimpia, 11 p (3 j), CSA Steaua Bucureşti, 10 p (4 j), U Cluj, 1 p (3 j), Dinamo, 0 p (4 j).
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1286 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007079 (s)