News Flash:

Rata somajului a scazut in trimestrul al treilea la 6,5%

19 Decembrie 2014
399 Vizualizari | 0 Comentarii
Rata somajului a scazut in trimestrul al treilea la 6,5%, fata de 6,7% in precedentele trei luni, numarul somerilor ajungand la 615.000, a anuntat vineri Institutul National de Statistica (INS).


"Pe sexe, ecartul dintre cele doua rate ale somajului a fost de 0,6 puncte procentuale (6,8% pentru barbati fata de 6,2% pentru femei), iar pe medii rezidentiale, de 3,0 puncte procentuale (7,9% pentru mediul urban, fata de 4,9% pentru mediul rural). Rata somajului a atins nivelul cel mai ridicat (22,5%) in randul tinerilor (15-24 ani)", se arata intr-un comunicat al INS.


In trimestrul al treilea, populatia activa a Romaniei era de 9,437 milioane persoane, din care 8,822 milioane erau ocupate si 615.000 persoane erau someri.


Rata de ocupare a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost de 62,6%, in crestere fata de cea inregistrata in trimestrul anterior (1,4 puncte procentuale). Gradul de ocupare era mai mare pentru barbati (70,2%, fata de 54,9% pentru femei) si pentru persoanele rezidente in mediul rural (63,9% fata de 61,6% in mediul urban).


Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 25%.


Indicatorul privind ocuparea populatiei in varsta de 20-64 ani a fost de 67,2%, la distanta de 2,8 puncte procentuale fata de tinta nationala de 70% stabilita in contextul Strategiei Europa 2020.


Raportul de dependenta economica (numarul persoanelor inactive si in somaj care revin la 1.000 persoane ocupate) a fost de 1.256‰, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1.626‰), precum si pentru cele din mediul urban (1.265‰).


Rata de activitate a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost de 67,1%.


Datele se refera la somajul definit de Biroul International al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, somerii sunt persoanele in varsta de 15-74 ani care indeplinesc simultan trei conditii: nu au un loc de munca, sunt disponibile sa inceapa lucrul in urmatoarele doua saptamani, respectiv au cautat activ un loc de munca in decursul ultimelor patru saptamani. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1395 (s) | 35 queries | Mysql time :0.054830 (s)