News Flash:

Raed Arafat discuta cu seful Corpului de control al premierului despre interventia de la Colectiv

28 Martie 2016
206 Vizualizari | 0 Comentarii
raed arafat
Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta (DSU) din cadrul Ministerului de Interne, secretarul de stat Raed Arafat, se intalneste, luni, cu seful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, pentru a discuta despre raportul asupra tragediei de la Colectiv.


In Raportul Corpului de Control al premierului, dat publicitatii in urma cu o saptamana, se scrie ca „interventia de urgenta in urma incendiului de la clubul Colectiv din Bucuresti din seara de 30 octombrie 2015 a fost in mare marte o actiune necoordonata, cu elemente de improvizatie a autoritatilor, aspect cauzat in principal de lipsa de exercitii in caz de urgente majore, neconcordante in legislatie si baza materiala deficitara”. In privinta activitatii Departamentului pentru Situatii de Urgenta (DSU) condus de Raed Arafat, raportul Corpului de Control spune ca „a manifestat deficiente”.


De asemenea, „cu toate ca cel putin unul dintre apelurile primite continea elemente care aratau existenta unei situatii foarte grave, Planul Rosu de Interventie nu a fost declansat imediat ci dupa parcurgerea unor etape, prevazute in legislatia in vigoare, care pot fi descrise ca fiind birocratice, in conditiile in care aceeasi legislatie permite si mecanisme mai rapide de interventie pentru alte situatii de urgenta”. Astfel, Planul Rosu de Interventie a fost declansat la ora 22:50, la 18 minute de la primele apeluri la numarul unic de urgenta si la 7 minute de la momentul infromatiilor primite de la echipajele aflate la locul interventiei”.


De asemenea, Corpul de Control al prim-ministrului „a constatat ca inca din primele faze ale interventiei au fost luate masuri in vederea instalarii posturilor medicale avansate, dar, ulterior, resuscitarea victimelor a avut loc in conditii improprii, direct pe asfalt.”


„Ambulantele private nu au fost solicitate la interventia de la clubul Colectiv, dar au fost utilizate in noaptea de 30.10.2015 pentru a deservi alte urgente medicale de pe raza municipiului Bucuresti, preluand astfel sarcina pe care ambulantelor entitatilor publice nu o mai puteau asigura”.


Raportul Corpului de Control mai acuza faptul ca Mecanismul de protectie civila al Uniunii Europene nu a fost activat.


Ca raspuns la cele semnalate de Raportul de control al premierului, Departamentul pentru Situatii de Urgenta (DSU) din cadrul Ministerului de Interne, condus de secretarul de stat Raed Arafat, a trimis la cabinetul premierului Dacian Ciolos, miercuri, saptamana trecuta, un raspuns la observatiile facute in Raportul Corpului de Control al Guvernului, privind tragedia din Colectiv.


"DSU cere clarificari pe ceea ce este in raport, este de acord cu unele observatii, ceea ce este un semn bun, deja au inceput si ei sa implementeze niste propuneri, insa la cateva observatii obiecteaza, argumenteaza. Legat de ambulanta, aici are intrebari, remarca din raportul Corpului de Control e generala, ca dotarea nu e corespunzatoare (masini vechi si personal putin). Cu asta nu este de acord, dar cred ca aici e o neintelegere si o vom clarifica, si intreaba la inceputul raspunsului daca in Raportul Corpului de Control face referire in general sau la interventia din Colectiv", au declarat surse din Guvern pentru MEDIAFAX.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1092 (s) | 24 queries | Mysql time :0.022462 (s)