News Flash:

Raducu Mazare si-a vizitat tatal la penitenciar

15 Aprilie 2015
1150 Vizualizari | 0 Comentarii
Raducu Mazare, fiul primarului suspendat al Constantei, Radu Mazare, care miercuri dimineata si-a vizitat tatal in Arestul Politiei Capitelei, a povestit, la iesire, ca acestuia ii lipsesc soarele si sportul, precizand ca imparte celula cu alte sase persoane.
”Se bucura ca a vazut sorele. Statea la geam, cu fata la soare. Ii lipsesc soarele si sportul. In rest, ce sa faca, bine”, a afirmat Raducu Mazare, dupa ce si-a vizitat tatal in arest.
El a spus ca acesta a impartit celula cu inca sapte persoane, dar intre timp una dintre ele a plecat, astfel ca acum tatal sau are sase colegi de arest.
Raducu Mazare a mai spus ca tatal sau a participat saptamana trecuta la o slujba religioasa, iar de Paste a mancat drob si a ciocnit oua rosii cu colegii de celula, cu care se intelege bine.
Intrebat daca primarul Constantei va face contestatie la masura arestarii preventive, Raducu Mazare a spus ca deocamdata nu, pana cand procurorii nu vin cu propunerea de prelungire a masurii, el precizand ca dosarul nu a plecat inca de la instanta suprema, iar motivarea deciziei nu a fost comunicata de magistrati.
Fiul lui Radu Mazare a mai spus ca acesta s-a plans de toata situatia prin care trece, apreciind ca ”totul este o bataie de joc si o loterie” si aratandu-se nemultumit de faptul ca nici dupa doua saptamani judecatorul nu a motivat decizia de arestare.
Intrebat daca a preluat rolul tatalui sau, Raducu Mazare a spus ca le scoate la cafele pe prietenele tatalui sau si ca ”pe partea de socializare” se descurca: ”Eu ii mai scot prietenele la cafele, iar bunica are grija de casa. Pot sa fiu inlocuitor pana intr-un punct, nu pot sa fiu inlocuitor complet, dar pe partea de socializare ma descurc”.
Intrebat daca dupa ce va iesi din arest tatal sau va demisiona de la conducerea Primariei Constanta, fiul lui Radu Mazare a spus: ”Stii cat de greu e sa estimezi momentul asta? E foarte greu. Nu stiu ce sa zic. Nu vezi cum se intampla lucrurile de pe o zi pe alta?”.
De asemenea, intrebat daca el ar vrea ca tatal lui sa mai ramana in primarie si in politica, Raducu Mazare a spus ca isi doreste ca tatal sau sa iasa din arest, sa stea de vorba si sa manance impreuna, in familie, si apoi sa se gandeasca ce va face.
Despre posibilitatea ca primarul Constantei sa fie vizitat in arest de fete, Raducu Mazare a spus: ”Unele dintre ele ii si scriu. Daca ne-ar lasa sa venim zece, am veni, dar nu ne lasa. S-ar fi bucurat sa vada o pata de culoare dupa atata gri acolo jos”.

Primarul suspendat al Constantei, Radu Mazare, se afla in Arestul Politiei Capitalei din 3 aprilie, cand a fost transferat din arestul Politiei Constanta, unde a stat o zi, dupa ce a fost arestat preventiv in dosarul in care este acuzat ca a luat mita noua milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit in obtinerea de autorizatii si castigarea unor licitatii, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1243 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005857 (s)