News Flash:

Proprietarul fostei cazarme Viena din Timisoara, somat de primarie sa reabiliteze cladirea

18 August 2014
1588 Vizualizari | 0 Comentarii
Proprietarul fostei cazarme Viena, din zona ultracentrala a Timisoarei, este somata de Primaria Timisoarei sa reabiliteze cladirea care are statut de monument istoric, intrucat a ajuns atat de degradata, incat a devenit pericol public pentru trecatori.
'Cazarma U (Viena) ii apartine doamnei Mioara Simcelescu si a avut autorizatie pentru decaparea tencuielii exterioare. De aici, insa, pana la a arata civilizat, drumul e foarte lung. Vom lua legatura cu proprietara, care va trebui, fie sa faca un proiect pentru a imbunatati imaginea constructiei, fie vor trebui aplicate prevederile legale. Este vorba despre o cladire istorica importanta pentru oras, iar zona trebuie asanata', a declarat presei, luni, viceprimarul Traian Stoia.
El a adaugat ca municipalitatea o va ajuta pe proprietara pentru avizarea proiectului valabil, daca acesta va tine cont de statutul de monument istoric al imobilului; in caz contrar, primaria ii va aplica amenzi pana va reabilita cladirea.
Cazarma Viena, numita si cazarma U din cauza formei constructiei, a fost cumparata, in licitatia cu strigare din 2008, cu 11 milioane de euro de un grup de lituanieni care doreau sa construiasca acolo un mol subteran sau un hotel de 5 stele, dar criza economica a stopat initiativa. 
In 2010, femeia de afaceri Mioara Simcelescu a devenit proprietara cladirii de circa 4.000 de metri patrati, care dorea sa o transforme in hotel de 5 stele, dar nu a facut nicio investitie, iar ruina a devenit cuibul boschetarilor si ameninta siguranta trecatorilor.
Cazarma Vienei a fost construita in anul 1752, cu parter si un etaj, cu contur inchis pe toate cele patru laturi si cu fatada in stil baroc austriac, iar in fata ei se afla Poarta Vienei, care asigura accesul spre nord-vest spre drumul Szeged-Budapesta-Viena.
Cladirea a fost grav deteriorata in urma asediului din anul 1849, dupa care s-a reconstruit o noua cazarma cu trei niveluri (parter si doua etaje), cu plan in forma de U deschis spre nord.
In 1859 se numea cazarma Franz-Joseph, iar in 1923 aici a functionat Scoala Militara de Artilerie, pentru ca apoi sa devina depozit.
In oras mai existau doua asemenea cazarme, construite si ele in fata unor porti ale cetatii: cazarma din fata Portii Petrovaradinului (cu acces spre sud, spre Belgrad, unde se afla astazi cladirea Teatrului) si faimoasa Cazarma a Transilvaniei, in fata Portii cu acelasi nume. AGERPRES

reabilita cladirea cazarma viena mioara simcelescu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1213 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007496 (s)