News Flash:

Proiecte europene lansate de Consiliul Judetean Caras-Severin

2 Mai 2014
445 Vizualizari | 0 Comentarii

Cinci milioane de euro vor sosi în Caraș-Severin prin intermediul a patru proiecte europene, ce urmează a fi derulate de consiliul judeţean.


Acestea au fost prezentate recent de către specialiști. Unul dintre proiecte „Calificarea - un pas important în dezvoltarea carierei profesionale pentru angajatii din regiunile Vest şi Centru“, se derulează prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, şi este în valoare de 4.008.493 de lei, din care 3.810.473 de lei provin de la Fondul Social European, 117.849 de lei la bugetul naţional iar 80.169 de lei reprezintă contribuţia partenerilor din proiect.
„Calificarea-temelie pentru dezvoltarea pieţei muncii“, este un alt proiect în valoare totală de 10.348.453 de lei, din care 9.837.240 de lei sunt bani europeni, 304.244 de lei provin de la bugetul naţional, iar 206.969 de lei reprezintă contribuţia partenerilor de proiect.
Un al treilea proiect, în valoare de 2.160.543 lei, se referă la „Sprijinirea şomerilor din judeţul Caraş-Severin pentru integrarea pe piaţa muncii“. Din această sumă, 1.926.772,25 lei provin din Fondul Social European, 190.559,89 lei de la bugetul naţional şi 43.210,86 este contribuţia partenerilor din proiect.
Cel de-al patrulea proiect vizează domeniul de „Ocupare şi iniţiative antreprenoriale în mediul rural“. Valoarea totală este de 4.653.256 lei, din care 3.919.028,04 lei provin din FSE, 641.162,84 lei de la bugetul naţional şi 93.065 lei este contribuţia partenerilor din proiect.
 “Valoarea celor patru proiecte este de 4,89 de milioane de euro. Evident, consiliul județean este titular, dar avem o serie de parteneri, într-un parteneriat public-privat, cum am construit de-a lungul timpului în Caraș-Severin, și mă refer la Camera de Comerț și Industrie, la Consiliul Județean Mehedinți, la Centrul Regional pentru Formare continuă în Administrație Publică Locală Timișoara, comuna Berzovia, comuna Pojejena și alte comune, dar am mai spus și mă repet - titular este consiliul județean”, a precizat, cu ocazia lansării acestor proiecte, Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraş-Severin.

Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0828 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010699 (s)

loading...