News Flash:

Proiect pentru prevenirea inundatiilor finalizat in Caras-Severin

27 Aprilie 2016
1090 Vizualizari | 0 Comentarii
inundatie2
Autoritatile locale din municipiul Resita, alaturi de cele din orasul Kikinda, Republica Serbia, au finalizat proiectul "Prevenirea inundatiilor - Pentru o calitate mai buna a vietii", programul transfrontalier, in valoare de circa 930.000 euro, fiind considerat o reusita. 
"Am incheiat un proiect comun cu orasul Kikinda din Serbia, un program transfrontalier, in valoare de peste 930.000 euro. Bugetul Resitei s-a ridicat la mai bine de 630.000 euro, din care am achizitionat utilaje performante, de ultima generatie si am realizat si un sistem de alarmare a populatiei, in caz de calamitati. Multumim partenerilor nostri sarbi, ma bucur ca ne-am miscat bine si am reusit sa finalizam cu succes acest proiect", a declarat viceprimarul cu atributii de primar al municipiului Resita, Ioan Crina. 
Cu acest prilej, la Resita au fost prezentate echipamentele de interventie in situatii de urgenta achizitionate prin acest proiect, al carui obiectiv general il reprezinta imbunatatirea calitatii vietii in regiunea transfrontaliera si regiunea Dunarii, prin cresterea nivelului de gestionare a situatiilor de urgenta si de pregatire, in Resita si Kikinda, precum si cresterea capacitatilor tehnice si umane ale persoanelor implicate in domeniul situatiilor de urgenta. 
"Bugetul nostru a fost de circa 330.000 euro, bani pe care am reusit sa ii cheltuim pe parcursul a doi ani, cat a durat implementarea proiectului. O parte din banii pe proiect au fost alocati pentru saparea de canale, pentru a preveni inundatiile pe teritoriul municipiului Kikinda, deoarece am avut probleme foarte mari in anii precedenti cu inundatiile care au afectat atat terenurile agricole, cat si casele oamenilor. Am reusit sa facem o suprafata de 28 de kilometri de amenajari de canale prin intermediul acestui proiect, apoi 250 de intrari de canalizare la intrarea in gospodariile oamenilor, precum si realizarea a trei sisteme de diguri care sa apere localitatile de viituri", a afirmat presedintele comunei Rusko Selo, apartinatoare orasului Kikinda, Imre Kabok. 
O alta suma importanta din bugetul ce a revenit autoritatilor sarbesti, de aproximativ 60.000 de euro, a fost alocata achizitionarii de echipamente. Mai exact, au fost cumparate patru utilaje cu care se poate lucra in caz de situatii de urgenta si cu ajutorul carora se pot intretine pe viitor toate aceste canale realizate pe proiect. 
"Altfel s-ar fi cheltuit foarte multi bani cu intretinerea, platind serviciile la terte firme. Practic, s-a realizat chiar ceea ce spune titlul proiectului - prevenirea inundatiilor pentru o mai buna calitate a vietii, atat pe teritoriul orasului Kikinda, din Serbia, cat si pe teritoriul comunei apartinatoare, Rusko Selo", a mai precizat Imre Kabok. AGERPRES

orasul kikinda ioan crina
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1376 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006846 (s)