News Flash:

Programul Primariei Timisoara de sarbatori

23 Decembrie 2013
1307 Vizualizari | 0 Comentarii
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat programul de lucru pe perioada sărbătorilor de iarnă. Instituţia de pe bulevardul C.D. Loga îşi suspendă programul cu publicul începând cu data de 23 decembrie 2013, cu ocazia sărbătorilor, până în 13 ianuarie 2014, dar vor exista mai multe excepţii, adică departamente, care vor lucra în anumite intervale şi în această perioadă. În intervalul de timp în care va fi suspendat programul de lucru cu publicul se vor desfăşura cu predilecţie activităţi curente specifice la final de an (arhivarea documentelor, întocmirea de rapoarte, revizii ale sistemelor informatice etc.), spun reprezentanţii primăriei. Totuşi, există mai multe excepţii la programul anunţat.

La Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, Serviciul de Evidenţa Persoanelor şi Serviciul de Stare Civilă îşi suspendă programul cu publicul doar în perioada 23.12.2013-6.01.2014. Se vor înregistra nou-născuţii şi decesele. De asemenea, se vor elibera cărţi de identitate titularilor pentru solicitările depuse înainte de 23 decembrie, după un program între orele 08.30-16.00. În zilele declarate libere şi cele de sărbători legale va funcţiona numai Biroul Înregistrări Decese, între orele 10.00-12.00.

La Direcţia Tehnică, Serviciul Transport şi Siguranţa Circulaţiei îşi suspendă programul cu publicul din 16 decembrie 2013 şi îl va relua din 6 ianuarie 2014, cu excepţia emiterii autorizaţiilor de circulaţie, respectiv a legitimaţiilor şi abonamentelor.

La Direcţia Urbanism se suspendă programul cu publicul în perioada 16 decembrie 2013-6 ianuarie 2014, dar Serviciul Banca de Date Urbane şi Cadastru va funcţiona până în 20 decembrie pentru eliberarea adeverinţelor pentru atribuiri/ schimburi de denumiri de străzi şi numere poştale, precum şi eliberări de planuri de situaţie şi încadrare în zonă, extrase din PUZ-uri, PUD-uri şi PUG.

La Direcţia Clădiri Terenuri şi Dotări Diverse, Compartimentul Pompe Funebre şi Coşerit, casieria de pe bulevardul 3 August nr. 17 va avea program cu publicul, între orele 09.00-12.00, în zilele de 23, 24, 27, 30 şi 31 decembrie 2013, precum şi în 3, 6-10 ianuarie 2014. Programul cu publicul se va relua după orarul normal de funcţionare din 13 ianuarie 2014.

La Direcţia Comunicare, Centrul de Informare Turistică va funcţiona în perioada 11.12.2013-4.01.2014, între orele 10.00-18.00 în zilele lucrătoare, respectiv între 10.00-14.00 sâmbătă, duminica fiind închis. În 24 şi 31 decembrie, orarul va fi între 10.00-14.00.

Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară va suspenda activitatea de distribuire a produselor alimentare din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene în perioada 23.12.2013-3.01.2014. La fel, va fi suspendată activitatea Compartimentului de Evaluare şi Intervenţie Socială de pe bulevardul 16 Decembrie 1989 nr. 15. În ambele situaţii, programul cu publicul va fi reluat din 6 ianuarie.
Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara îşi suspendă programul cu publicul în perioada 16.12.2013-3.01.2014.

Cantina de Ajutor Social Timişoara va asigura pachete pentru fiecare beneficiar şi un meniu specific de sărbători. Pachetele de Crăciun se vor distribui în 23 decembrie între orele 12.00-14.00, iar hrana specifică sărbătorilor se va distribui în 24 decembrie (pentru 24 si 25 decembrie hrană caldă, iar pentru restul zilelor hrană rece). Distribuirea hranei pentru Anul Nou se va face în 31 decembrie 2013, între orele 12.00-14.00 (pentru 31 decembrie şi 1 ianuarie hrană caldă şi pentru restul zilelor hrană rece).

Reprezentanţii municipalităţii le reamintesc timişorenilor că pe site-ul instituţiei (http://www.primariatm.ro/) există posibilitatea trimiterii de formulare on-line.

Pentru informaţii, sugestii şi reclamaţii se poate apela serviciul Call Center al Primăriei Timişoara, la numărul de telefon 0256-969, cu tarif normal, care va funcţiona în zilele lucrătoare, în timpul programului instituţiei, de luni până joi între 08.00-16.30 şi vineri între 08.00-14.00.

Pe perioada în care programul cu publicul este sistat, chiria pentru locuinţe, garaje şi terenuri se va putea achita în contul RO08TREZ62121300205XXXXX, deschis la Trezoreria Timişoara, Cod Fiscal 14756536, beneficiar Municipiul Timişoara, mai precizează autorităţile locale. TION.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1871 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007767 (s)