News Flash:

Prognoza meteo in intreaga tara pe urmatoare doua saptamani. Cand va veni iarna

16 Noiembrie 2015
1024 Vizualizari | 0 Comentarii
zapada timis


Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a prezentat estimarea valorilor termice si a precipitatiilor pentru intervalul 16 - 29 noiembrie. In Moldovavremea se va mentine calda pentru aceasta perioada pe tot parcursul primei saptamani a intervalului de prognoza, cu valori medii ale maximelor diurne situate intre 11 si 14 grade si ale minimelor nocturne intre 3 si 6 grade. La inceputul celei de a doua saptamani regimul termic va marca o scadere, iar vremea va deveni mai rece decat in mod obisnuit la sfarsit de noiembrie. Astfel, in medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 4 si 6 grade, in timp ce temperaturile minime vor fi de -2, 0 grade, intre 24 si 29 noiembrie. Probabilitatea pentru precipitatii va creste dupa data de 20 noiembrie, dar acestea vor fi in general slabe cantitativ.




Banat - In prima saptamana a intervalului de prognoza, vremea va fi calda si se vor inregistra medii ale maximelor termice de 15, 17 grade. La finalul acestei saptamani, temperaturile vor scadea, maximele termice vor deveni apropiate de normele climatologice, iar media regionala se va situa in jurul valorii de 8 grade. Catre sfarsitul perioadei de prognoza regimul termic va marca o scadere si media maximelor va fi de 4, 5 grade. Mediile minimelor se vor situa intre 5 si 7 grade pe tot parcursul primei saptamani, apoi vor marca o scadere, iar in intervalul 24- 29 noiembrie se vor mentine constante, in jurul valorii de 0 grade. Probabilitatea de aparitie a ploilor va fi ridicata intre 20 si 29 noiembrie, iar pe 21 si 22 noiembrie cantitatile de apa vor fi mai importante si ploile se vor semnala pe arii extinse. 




Crisana - Pana in jurul datei de 20 noiembrie se vor inregistra, in medie, temperaturi maxime de 14, 16 grade ce vor caracteriza o vreme calda pentru aceasta perioada. Apoi, intre 22 si 24 noiembrie, regimul termic va marca o scadere, spre valori diurne de aproximativ 6 grade. Procesul de racire va continua, iar de la jumatatea celei de a doua saptamani si pana la sfarsitul intervalului de prognoza mediile regionale se vor situa in jurul a 4 grade, caracterizand o vreme usor mai rece decat in mod obisnuit la final de noiembrie. Mediile temperaturilor minime se vor incadra intre 4 si 6 grade pe tot parcursul primei saptamani, iar in a doua saptamana vor scadea spre valori usor negative, cuprinse intre -2 si 0 grade. Va ploua slab, local in jurul datei de 18 noiembrie, iar incepand cu data de 20 noiembrie ploile se vor semnala pe arii extinse. Pe 21 si 22 nioembrie se pot cumula cantitati de apa mai importante. 




Transilvania - Prima saptamana a intervalului de prognoza se va caracteriza printr-o vreme calda pentru aceasta perioada, cu medii ale temperaturilor maxime intre 12 si 14 grade. Apoi, intre 21 si 23 noiembrie, vremea se va raci. Prin urmare, pe parcursul celei de a doua saptamani de prognoza, maximele termice mediate pe toata regiunea, situate intre 2 si 4 grade, vor fi usor mai coborate decat normalul perioadei respective. Regimul termic nocturn va avea usoare variatii pe parcursul primei saptamani, situandu-se, in medie, intre 3 si 5 grade, iar in a doua saptamana va fi caracterizat prin medii negative, de -4, -2 grade. Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi in crestere dupa data de 20 noiembrie, iar intre 21 si 24 noiembrie acestea se vor semnala pe arii mai extinse. 




Maramures - In primele 5 zile ale intervalului de prognoza, se vor inregistra, in medie, maxime ale valorilor termice de la 12 pana la 14 grade, ce vor caracteriza o vreme calda pentru aceasta data. Pe 21 si 22 noiembrie vremea se va raci, astfel ca pe parcursul celei de a doua saptamani regimul termic diurn va fi caracterizat de valori situate intre 3 si 5 grade, mai scazute decat normele climatologice ale ultimei decade a lunii noiembrie. Temperaturile nocturne vor fi cuprinse, in general, intre 4 si 6 grade pe parcursul primei saptamani, apoi vor marca o scadere semnificativa si, intre 24 si 29 noiembrie, mediile valorilor minime vor fi negative, situate intre -3 si -1 grade. Va ploua pe arii extinse in jurul datei de 18 noiembrie, iar apoi probabilitatea pentru precipitatii frecvente va fi in crestere incepand cu data de 20 noiembrie. Intre 20 si 22 noiembrie cantitatile de apa vor fi mai insemnate. 




Dobrogea - Vremea va fi calda pentru aceasta perioada a anului in intervalul 15-23 noiembrie, cu medii ale temperaturilor maxime de 15..16 grade si ale celor minime de 6, 8 grade, exceptand ziua de 17 noiembrie, cand regimul termic va fi cu aproximativ 4 grade mai scazut. Incepand cu 24 noiembrie temperatura aerului va scadea usor de la o zi la alta, astfel incat spre sfarsitul intervalului de prognoza valorile termice se vor apropia de mediile multianuale ale ultimei decade a lunii noiembrie. Prin urmare, maximele diurne vor fi, in medie, de 8, 10 grade, iar minimele nocturne de 2, 4 grade. Incepand cu data de 22 noiembrie, va ploua aproape in fiecare zi, la nivel local, dar cantitatile de apa nu vor fi insemnate. 




Muntenia - Intervalul de prognoza va debuta cu vreme calda pentru aceasta perioada, iar media maximelor diurne la nivelul intregii regiuni, se va situa in jurul valorii de 16 grade, exceptand ziua de 17 noiembrie, care va fi mai racoroasa. Tot intre 16 si 22 noiembrie, temperaturile minime nocturne se vor situa in jurul valorii de 5 grade. Apoi vremea se va raci, astfel incat, intre 24 si 29 noiembrie, regimul termic diurn va fi caracterizat de medii ale maximelor de 6, 8 grade, in timp ce minimele se vor incadra intre -1 si 2 grade, valori apropiate de mediile multianuale ale perioadei. Dupa data de 21 noiembrie, aproape in fiecare zi, vor fi ploi la nivel local, in general slabe cantitativ. 




Oltenia - In prima saptamana a intervalului de prognoza, vremea va fi calda pentru aceasta perioada a anului, cu medii ale temperaturilor maxime de 14, 16 grade si ale temperaturilor minime situate in jurul valorii de 6 grade. Intre 22 si 24 noiembrie vremea se va raci, iar pana la sfarsitul intervalului de prognoza regimul termic se va mentine mai scazut decat in mod obisnuit in ultima decada a lunii noiembrie, cu valori medii diurne de 5, 6 grade si nocturne in jurul limitei de inghet, respectiv 0 grade. Dupa data de 21 noiembrie se vor semnala ploi la nivel local aproape in fiecare zi, dar acestea vor fi, in general, slabe cantitativ.



 



La munte - In prima saptamana a intervalului vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit pentru aceasta perioada, cu medii ale temperaturilor maxime situate, in general, intre 6 si 8 grade si ale temperaturilor minime de 0, 2 grade. Pe 23 noiembrie vremea se va raci, astfel incat, in intervalul 24-29 noiembrie, valorile termice diurne se vor situa, in medie, in jurul valorii de 0 grade, in timp ce minimele nocturne vor fi de aproximativ -6 grade. Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va creste dupa data de 20 noiembrie. Acestea vor fi in general slabe, exceptand zilele de 21 si 22 noiembrie, cand se pot cumula cantitati de apa mai insemnate.


 



anm moldova banat crisana transilvania maramures dobrogea muntenia
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1031 (s) | 35 queries | Mysql time :0.027984 (s)