News Flash:

Prof. dr. Alexandr Laka de la Universitatea Prieteniei Popoarelor din Moscova a primit ordinul Doctor Honoris Causa la UMF Timisoara

25 Noiembrie 2013
1491 Vizualizari | 0 Comentarii
Prof dr Alexandr Laka

Vineri, 22 noiembrie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara a acordat înaltul titlu de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Alexandr Laka, de la Universitatea Prieteniei Popoarelor din Moscova, Federaţia Rusă – o remarcabilă personalitate a ortopediei mondiale, prezent la Timişoara pentru a patra oară.

Evenimentul a avut loc cu prilejul Zilelor UMF Timişoara şi al conferinţei internaţionale „Actualităţi în Ortopedie şi Traumatologie”. Conferinţa a fost organizată de Asociaţia pentru Dezvoltarea Ortopediei şi Traumatologiei în Timişoara şi judeţul Timiş, al cărei preşedinte şi fondator este prof. univ. dr. Dan V. Poenaru, şeful Clinicii II Ortopedie din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara şi prorectorul UMF Timişoara.

„Prilejul cu care ne întâlnim astăzi este propunerea care în urmă cu şase luni a făcut-o prof. dr. Poenaru pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului prof. dr. Alexandr Laka. Propunerea a fost acceptată în unanimitate de către Senatul UMF Timişoara, bazată pe faptul că prof. Laka este o mare personalitate a ortopediei mondiale, cu numeroase contribuţii originale”, a declarat prof. dr. Marius Raica, rectorul UMF Timişoara.

Prof. Laka s-a născut în decemebrie 1949. Formarea teoretică şi practică a început între anii 1969-1973, la Universitatea de Medicină din Krasnoiarsk, apoi a devenit medic primar de ortopedie şi traumatologie. A început cu chirurgie generală, iar de 36 de ani activează în domeniul traumatologie şi ortopediei. A efectuat peste 10.000 de operaţii, care au cuprins tot spectrul ortopedic şi traumatologic. Este specialist în deformările coloanei vertebrale. Prof. Laka este membru al mai multor societăţi de traumatologie din întreaga lume şi a primit numeroase premii, de-a lungul carierei sale de mare succes. Ziuadevest.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1163 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007101 (s)