News Flash:

Procesul medicului Mircea Bona, acuzat de luare de mită, mutat de la Resita la Timisoara

29 Octombrie 2013
688 Vizualizari | 0 Comentarii
Mircea Bona

Dosarul în care medicul lugojean Mircea Bona este acuzat de fapte de corupţie a fost strămutat de la Reşiţa, la Timişoara. Mutarea s-a făcut la cererea medicului, care a considerat că are parte de un proces mai echitabil la Timişoara.


Medicul ortoped Mircea Bona, originar din Lugoj, a fost trimis în judecată după ce ar fi primit mită de la un investigator sub acoperire. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Caraş-Severin în doi iulie, iar în patru iulie a fost programat primul termen. Ulterior, în baza unei cereri de strămutare, la termenul din 17 septembrie, judecătorii au admis solicitarea, hotărand ca procesul să se judece la Tribunalul Timiş. „Am apreciat că în Reşiţa nu era tocmai oportun să fie judecat acest dosar", a arătat avocatul lui Mircea Bona, Arcadie Anastasescu.


Odată ajuns la Timişoara, judecătorii de aici au programat primul termen în nouă octombrie, ocazie cu care avocatul medicului Bona a solicitat restituirea dosarului la procuror, invocand o excepţie de nulitate absolută.


Practic, avocatul Arcadie Anastasescu susţine că ofiţerii DGA care au instrumentat dosarul nu aveau competenţă asupra medicului, la data la care s-a derulat ancheta, legea permiţandu-le să efectueze cercetări numai asupra angajaţilor MAI. „Este o problemă deosebit de delicată în legătură cu competenţa DGA-ului de a face acte de cercetare penală. La momentul la care s-au întamplat presupusele fapte, DGA-ul era competent doar pe ceea ce înseamnă angajaţii MAI. Ori domnul doctor nu făcea parte din structurile MAI. Legea nouă este modificată din iunie anul acesta, iar faptele de care este acuzat domnul doctor datează din mai", a spus avocatul Anastasescu.


Avocatul lui Mircea Bona a mai precizat că procurorul de la Caraş-Severin ar fi trebuit să facă urmărirea penală proprie şi nu să delege dosarul către DGA. „Toată urmărirea penală este făcută de DGA. Investigatorul a fost deghizat în pacient, neavand competenţă profesională pentru aşa ceva. Delegarea nu poate oferi competenţe sporite. Tot eşafodajul probator se bazează pe interceptările şi pe mărturia investigatorului sub acoperire", a mai spus Arcadie Anastasescu.


Solicitarea avocatului de restituire a dosarului la procuror pentru motivele invocate a fost respinsă şi procesul va continua. Excepţiile invocate de avocatul apărării pot fi, însă, repuse pe tapet cu ocazia apelului, care se va judeca la Curtea de Apel Timişoara.


 


mircea bona anastasescu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0927 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012768 (s)