News Flash:

Primul caz de EBOLA inregistrat la New York, epidemia risca sa se raspandeasca in alte doua tari africane

24 Octombrie 2014
1143 Vizualizari | 0 Comentarii
Orasul New York a inregistrat primul caz de Ebola, in conditiile in care epidemia ameninta sa se raspandeasca in alte doua tari din Africa Occidentala, Mali si Cote d'Ivoire, informeaza vineri EFE.
Un medic din New York, intors recent din Guineea unde a lucrat pentru Medici fara Frontiere (MSF) si a ingrijit bolnavi de Ebola, a contractat virusul, a informat joi seara primarul orasului, Bill de Blasio, la o conferinta de presa. Medicul a fost spitalizat joi cu febra mare. Este primul caz inregistrat de Ebola in marea metropola americana.
In Mali, primul caz de Ebola provenit din Guineea vecina a fost identificat in timp ce in Cote d'Ivoire este cautat un infirmier guineean potential contagiat.
In fata rapiditatii extinderii virusului, mijloacele considerabile promise in termeni financiari si de personal medical risca sa ajunga prea tarziu.

Primul caz de Ebola inregistrat in Mali este o fetita de 2 ani venita din Guineea vecina impreuna cu bunica ei si care a fost plasata in carantina la Kayes a informat joi seara Ministerul Sanatatii. Toate persoanele care au intrat in contact cu copilul au fost plasate sub supraveghere, potrivit autoritatilor medicale.
In Cote d'Ivoire, aflata la frontiera cu cele doua tari cele mai afectate, Guineea si Sierra Leone, dar care a reusit pana acum sa scape de contagiere, un infirmier guineean potential contagiat, care ar fi intrat clandestin in tara, este cautat activ.
Aceste alerte intervin la cateva ore dupa ce presedintele Liberiei, tara cea mai afectata de acest virus, Ellen Johnson Sirleaf, a facut apel la un control mai strict al frontierelor celor trei tari vizate de boala pentru a impiedica reaparitia virusului in zonele unde epidemia a inregistrat un regres.
Epidemia, cea mai grava din istorie a febrei hemoragice descoperite in 1976 in RD Congo, reprezinta in continuare o urgenta mondiala, potrivit OMS. La Bruxelles, Comisia Europeana a anuntat deblocarea a 24,4 milioane de euro pentru "a da un imbold" cercetarii. Noul comisar al afacerilor umanitare, cipriotul Christos Stylianides, va coordona riposta impotriva epidemiei.
In pofida cresterii mijloacelor acordate tarilor afectate, doar 4.700 de paturi din centrele de tratament sunt in prezent disponibile pentru a atinge obiectivul ONU de a izola 70 % dintre bolnavi pana la 1 decembrie, anunta OMS.
Instalarea acestor paturi si o mai buna detectare a cazurilor suspecte ar putea evita zeci de mii de noi cazuri pana la 15 decembrie in Liberia, potrivit unei simulari informatice realizate in provincia Monrovia, cea mai populata din tara.
AGERPRES

new york
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1145 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006761 (s)