News Flash:

Primarul Robu: "Proiectul Michelangelo este o reusita totala"

22 August 2015
519 Vizualizari | 0 Comentarii
robu
Primarul Timişoarei Nicolae Robu este în continuare încantat de faptul că Pasajul Michelangelo nu a devenit, în urma ploilor abundente, o piscină publică pentru maşinile timişorenilor, cum au devenit pasajele Jiul şi Michelangelo. Primarul le mulţumeşte timişorenilor care sunt alături de el şi susţine că cei care au carcotit pană acum la adresa proiectului Michelangelo au primit o lecţie. 


“Excelentă lecţie pt. carcotaşi ! Cand am decis să candidez la funcţia de primar, promiţand schimbarea în bine în forţă şi nu în lălăială a oraşului, astfel încat să recuperăm rapid rămanerea în urmă crasă cumulată de-a lungul zecilor de ani, am mizat că voi rezona cu o majoritate covarşitoare a timişorenilor, cu timişorenii deschişi la minte, neinchistaţi în clişee, care împărtăşesc mental şi sufleteşte -indiferent de locul naşterii lor!- ceea ce poartă apelativul "spiritul Timişoarei". Un spirit deschis, nonconformist, avangardist, dinamic, novator, acel spirit care a dat ţării atatea şi atatea premiere, unele dintre ele noutăţi chiar şi la scară internaţională vorbind. Şi, nu m-am înşelat! Am deschis sute de şantiere în cei trei ani de mandat -unele de mare anvergură, altele mai mici- şi timişorenii pătrunşi de spiritul Timişoarei mi-au fost mereu alături, suportand tot deranjul inevitabil, pentru o Timişoară a noastră mai funcţională, mai frumoasă şi mai modernă. In tot acest timp, un număr mic de indivizi -puţini, dar extrem, extrem de vocali- mi-au fost mereu ostili, de-o ostilitate de-a dreptul patologică, aş putea spune! I-am înfruntat, spunandu-le senin, de cate ori s-a impus: "cainii latră, caravana trece". Şi mi-am văzut de munca mea pt Timişoara şi pt timişoreni. Doar aşa am putut realiza ceea ce orice minte neînceţoşată vede în Timişoara de astăzi. Ei bine, aceşti indivizi, în perseverenţa lor în negativ diabolică, pur şi simplu, au sperat pană ieri că proiectul Michelangelo este, chiar dacă în condiţii normale dovedit deja funcţional, unul ratat, incapabil să facă faţă ploilor de o abundenţă peste un anumit prag. Ei bine, ieri s-a clarificat totul: PROIECTUL MICHELANGELO ESTE O REUŞITĂ TOTALĂ!”, scrie Robu pe facebook. Vor intra în reabilitare şi extindere şi pasajele Jiul şi Popa Şapcă. 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1066 (s) | 35 queries | Mysql time :0.035443 (s)