News Flash:

Pretul gazelor de import va creste cu 5 la suta in perioada octombrie-decembrie 2013

2 Octombrie 2013
468 Vizualizari | 0 Comentarii

Pretul gazelor de import va creste la 420 de dolari pe mia de metri cubi în perioada octombrie-decembrie 2013, respectiv cu 5% fata de nivelul mediu de 400 de dolari la care Romania a importat gaze în ultimele trei luni, potrivit datelor Autoritatii Nationale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).


Pretul gazelor rusesti estimat pentru ultimul trimestru al anului este usor mai mare si decat cel de anul trecut din aceasta perioada, cand a fost de 401 dolari pe mia de metri cubi în octombrie, 416 dolari în noiembrie si 412 dolari în luna decembrie 2012.


'Pretul mediu de import considerat în calcul de catre Directia Generala, pentru perioada octombrie - decembrie 2013, este de 420 dolari/1.000 mc, respectiv 39,81 dolari/MWh. Pentru evaluarea costului gazelor naturale din import a fost luat în calcul cursul de schimb valabil în data de 20 septembrie 2013, respectiv 3,2838 lei/dolar, rezultand astfel un pret al gazelor naturale din
import, inclus în calcul, de 130,73 lei/MWh (calculat la o putere calorifica superioara de 10,55 MWh/1.000 mc)', potrivit unui document al ANRE.


Autoritatea a calculat aceste preturi în urma datelor transmise de companii pe baza contractelor încheiate de catre acestea pentru lunile august 2013 - aprilie 2014.


De asemenea, pentru clientii casnici si producatorii de energie termica, pretul gazelor din productia interna va fi în aceasta perioada de 49,80 lei/MWh, adica 160 de dolari pe mia de metri cubi. Populatia si termocentralele vor consuma 95% gaze de productie interna si 5% de import.


Pentru clientii industriali, pretul gazelor de productie interna va fi 68,30 lei/MWh, respectiv 218 dolari pe mia de metri cubi. Pentru acestia, cosul de consum va fi format din 75% gaze de productie autohtona si 25% gaze din import.


De la 1 octombrie, pretul final al gazelor pentru consumatorii casnici a crescut cu 1%, în timp ce clientii industriali platesc o factura mai mare cu 2%.


anre productia interna
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0805 (s) | 35 queries | Mysql time :0.014023 (s)

loading...