News Flash:

Presedintele Iohannis contesta la CCR Legea lui Dragnea, privind eliminarea a peste 100 de taxe

20 Noiembrie 2016
1142 Vizualizari | 0 Comentarii
iohannis juramant
Presedintele Klaus Iohannis contestat la Curtea Constitutionalalegea Dragnea, trecuta in timp record de Parlament si care prevede eliminarea a 102 taxe.



In sesizarea trimisa magistratilor CCR, seful statului sustine ca atat continutul legii, cat si modul in care a fost adoptata incalca principiul separatiei puterilor in stat si cel al legalitatii, raporturile Parlamentului cu Guvernul si cele care guverneaza bugetul publicnational si submineaza rolul Guvernulu.



"Simplificarea procedurilor in raporturile dintre cetateni si autoritati, precum si diminuarea poverii fiscale, prin eliminarea unor taxe si tarife, sunt deziderate impartasite la nivelul societatii. Realizarea acestor deziderate implica, in mod necesar, adoptarea de masuri legislative coerente, eficiente, predictibile si, in acelasi timp, responsabile.



Lipsa de coerenta, previzibilitate si responsabilitate a dispozitiilor legale adoptate in ultima perioada a fost frecvent invocata in fata Curtii Constitutionale, instanta constitutionala sanctionand incalcarea acestor exigente.



Legea privind eliminarea unor taxe si tarife, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative vizeaza eliminarea unor taxe achitate de catre persoanele fizice si juridice pentru anumite servicii prestate de autoritati si institutii publice. Prin continutul sau normativ, precum si din analiza modului in care a fost adoptata, sunt incalcate normele constitutionale referitoare la principiul separatiei puterilor in stat si cel al legalitatii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum si cele care guverneaza bugetul public national", se arata in sesizarea trimisa de Klaus Iohannis.



In continuare, seful statului sustine ca, desi Parlamentul a cerut punctul de vedere al Guvernului, faptul ca nu a tinut cont de avertismentele primite de la Executiv cu privire la efectul pe care aceste masuri il vor avea asupra bugetului de stat incalca Constitutia. In plus, legea a trecut de Senat inainte ca Guvernul sa apuce sa dea un punct de vedere, chiar daca in plen a luat atunci cuvantul un reprezentant al Ministrului de Finante.



"Simpla solicitare a Parlamentului, in absenta unei informari efective din partea Guvernului, nu realizeaza, in opinia noastra, scopul urmarit de legiuitorul constituant in art. 111, respectiv acela de a asigura colaborarea efectiva intre Parlament si Guvern", se mai arata in sesizare.



Presedintele mai arata ca Guvernul nici nu ar fi avut timpul necesar emiterii unui punct de vedere, dat fiind cursul extrem de rapid al legii in Parlament.



Cat despre impactul asupra bugetului, Klaus Iohannis arata ca, atat timp cat in actul normativ nu este trecut un termen de intrare in vigoare, efectul va fi imediat si va fi afectata, astfel, executia in curs a bugetului, avand in vedere ca eliminarea acestor taxe va diminua automat veniturile statului.



In incheiere, Klaus Iohannis cere magistratilor CCR sa admita sesizarea, declarand astfel neconstitutionala legea "in integralitate".



Presedintele a promis saptamana trecuta, cu ocazia unei dezbateri pe tema taxei radio-TV, ca pe 15 noiembrie va anunta public decizia sa in cazul legii Dragnea.



Guvernul nu a gasit argumente sa o conteste la CCR



Si Guvernul a analizat legea prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale, inclusiv taxa radio-TV, dar a ajuns la concluzia ca nu sunt argumente pentru atacarea ei la Curtea Constitutionala.



"Am analizat. Nu avem argumente constitutionale pentru a ataca astfel de decizii. O sa trimitem, intr-un fel sau altul, probabil, o nota catre Parlament in care sa explicam care sunt problemele legislative, din punctul nostru de vedere, cu aplicarea acestei legi, pe care Parlamentul ar trebui sa le clarifice in cel mai scurt timp, daca doreste sa aplice aceste legi, pentru despre asta e vorba acolo.



Dincolo de partea bugetara, de impactul bugetar (...) de peste un miliard de lei, dincolo de asta, sunt cateva probleme juridice legislative care trebuie clarificate, inclusiv pentru radio si pentru televiziune, pentru ca altfel aceasta lege sau nu poate sa fie aplicata sau risca sa creeze mai multe probleme decat sa rezolve", a declarat Dacian Ciolos la finalul lunii octombrie.



Amintim ca legea care elimina cele 102 taxe a fost votata in timp record in Parlament, in ciuda avertismentelor Guvernului si a protestelor angajatilor televiziunii si radioului public.

klaus iohannis contestat curtea constitutionala dragnea parlament taxe
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1331 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008905 (s)