News Flash:

Presedintele Argentinei, anchetat in dosarul "Panama Papers"

8 Aprilie 2016
321 Vizualizari | 0 Comentarii
panama2
Parchetul argentinian a deschis joi o ancheta asupra presedintelui Mauricio Macri, al carui nume apare in registrele societatilor offshore in scandalul 'Panama Papers', informeaza AFP.


Anchetatorii vor sa afle daca Mauricio Macri a 'omis' sa-si completeze declaratia obligatorie de avere, potrivit unui document al parchetului. 


Un deputat argentinian din opozitie anuntase in ajun ca a depus o plangere pentru evaziune fiscala impotriva sefului statului pentru ca justitia sa demareze o ancheta in acest caz. 


Norman Martinez, sustinator al fostei presedinte Cristina Kirchner si membru al partidului de centru-stanga Frontul pentru Victorie, isi exprimase dorinta ca justitia sa investigheze rolul lui Macri in doua companii offshore, Kagemusha si Fleg Trading Ltd. 


Numele lui Mauricio Macri apare in registrele celor doua societati — una din Bahamas care a functionat intre 1998 si 2008, iar cealalta in Panama, creata in 1981. 


Presedintele argentinian afirma ca nu a comis nicio fapta ilegala si ca nu a detinut nicio actiune la cele doua companii ale grupului Macri, proprietate a tatalui sau, Franco Macri, om de afaceri italian care isi sporise considerabil averea in Argentina. El a respins joi orice fel de 'omisiune' in declaratia sa de avere, afirmand ca se pune la dispozitia justitiei. 


AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0763 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012169 (s)