News Flash:

Presedinte nou la Consiliul Judetean Hunedoara

20 Decembrie 2016
1066 Vizualizari | 0 Comentarii
cj hunedoara2
Noul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Hunedoara este social-democratul Mircea Flaviu Bobora (PSD), el fiind ales in functie, luni, in urma votului exprimat de consilierii judeteni in cadrul unei sedinte de indata a CJ Hunedoara. 
Mircea Bobora a indeplinit pana acum functia de vicepresedinte al CJ Hunedoara, el fiind propus pentru noul mandat dupa ce fostul presedinte al institutiei, Laurentiu Nistor (PSD) a demisionat deoarece a optat sa-si continue activitatea ca deputat in Parlamentul Romaniei. 
Noul presedinte al CJ Hunedoara a apreciat ca principalul motiv al alegerii sale in functie il reprezinta increderea pe care a reusit sa o inspire oamenilor si electoratului in alegerile locale din acest an. 
"Cred ca atu-ul principal este increderea pe care am inspirat-o oamenilor. Vreau sa mentionez ca increderea pe care am inspirat-o oamenilor inseamna o enorma responsabilitate, pentru ca nimic nu e mai grav decat sa nu-i raspunzi cu efortul care sa justifice aceasta incredere, a spus Bobora. 
Consilierii judeteni l-au mai ales luni in functie si pe noul vicepresedinte al CJ Hunedoara, Daniel Andronache, membru al PSD, el urmand sa ocupe postul vacantat prin plecarea lui Mircea Bobora. 
Mircea Bobora este membru al PSD (fost PDSR) din anul 1992. El a declarat ca in perioada 1997- mai 2016 nu s-a putut implica activ in politica deoarece calitatea de director al unei companii multinationale nu i-ar fi permis acest lucru. 
Noul presedinte al CJ Hunedoara s-a nascut la data de 2 februarie 1951, in Hunedoara. Este absolvent al Facultatii de Mine din Petrosani, in anul 1977. Din anul 1981 a lucrat la fosta fabrica de ciment din localitatea Chiscadaga, de langa Deva, unde a indeplinit, pe rand, functiile de sef de sectie, director tehnic si apoi director general, dupa preluarea intreprinderii de catre o companie multinationala. 
In luna iunie 2016 a fost ales vicepresedinte al CJ Hunedoara. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1436 (s) | 43 queries | Mysql time :0.014282 (s)