News Flash:

Premierul Mihai Tudose va avea intalniri cu sustinatorii sai din PSD inaintea sedintei CEx

14 Ianuarie 2018
1038 Vizualizari | 0 Comentarii
mihai tudose

Premierul Mihai Tudose se întâlneşte, duminică, cu membrii PSD care îl susţin în disputa cu liderul social-democrat, Liviu Dragnea, înaintea şedinţei Comitetului Executiv, au declarat surse politicie pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor, Tudose va discuta cu aliaţii săi despre şedinţa de mâine în care se va tranşa situaţia sa, despre propunerea privind restructurarea Executivului şi despre demisia ministrului de Interne, Carmen Dan.

Unul dintre susţinătorii lui Tudose este ministrul Transporturilor, Felix Stroe, care a transmis, sâmbătă, că în şedinţa CEx ar trebui să se discute despre cum ar putea actuala guvernare să performeze.

„E necesar ca din Guvern să facă parte cei mai pregătiţi oameni pe care îi are partidul. Îmi doresc ca de această dată organizaţiile locale să fie mai implicate, pentru că nu e normal să decidă doar o mână de oameni. Partidul suntem noi, toţi cei care am muncit pentru a câştiga încrederea românilor. Premierul are responsabilitatea actului de guvernare dar trebuie să aibă şi decizia”, a transmis ministrul Transporturilor, Felix Stroe, preşedintele PSD Constanţa.

Senatorul PSD, Adrian Ţuţuianu, a precizat, sâmbătă, că o nouă schimbare de Guvern ar fi sinucidere politică pentru PSD.

„Sunt îngrijorat cu privire la evoluţiile interne din partid şi cred că ne aflăm într-un moment de răscruce. Performanţele economice înregistrate în anul 2017, creşterile de salarii şi pensii şi alte lucruri bune ale guvernării au fost, în bună parte, anulate de conflictul intern. Consiliile Judeţene, primarii, oamenii din judeţe au nevoie de un guvern care să le sprijine proiectele. #România are nevoie de stabilitate pentru a continua să se dezvolte. Oamenii aşteaptă de la noi rezultate, locuri de muncă mai bine plătite, autostrăzi, şcoli, spitale etc. Nu cred că putem să o luăm mereu de la capăt din 6 în 6 luni. Ar fi sinucidere politică pentru Partidul Social Democrat o nouă schimbare de guvern. O demisie a Primului Ministru sau o nouă moţiune de cenzură împotriva propriului guvern ar duce partidul din nou la mâna preşedintelui Iohannis (pentru desemnarea premierului) şi la un vot în Parlament, ambele situaţii creatoare de incertitudini”, a scris Ţuţuianu, pe Facebook.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1320 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005409 (s)