News Flash:

Premierul Crimeei: Suntem gata sa introducem rubla

6 Martie 2014
1311 Vizualizari | 0 Comentarii
Regiunea ucraineană Crimeea ar putea adopta rubla rusească ca monedă şi ar putea "naţionaliza" proprietăţi deţinute de statul ucrainean, parte a unui plan de a se alătura Federaţiei Ruse, a declarat vicepremierul Crimeei, Rustam Temurgaliev. "Toate proprietăţile ucrainene vor fi naţionalizate şi vor deveni proprietatea autonomiei Crimeea. (...) Suntem gata să introducem rubla", a spus Temurgaliev, scrie agenţia Interfax, citată de Reuters.

Vicepremierul Crimeei speră ca regiunea să devină în curând parte a Rusiei.

Parlamentul local din Crimeea, dominat de proruşi, i-a cerut, joi, preşedintelui rus Vladimir Putin alipirea regiunii la Rusia şi a decis organizarea unui referendum la 16 martie în peninsula ucraineană pentru a valida această alipire, a declarat pentru AFP unul dintre oficiali.

Alegătorii vor avea de ales între o alipire la Rusia sau o autonomie net consolidată, a precizat deputatul Grigori Ioffe. Parlamentul acestei republici autonome a prevăzut iniţial organizarea la 30 martie a unui referendum care se referea doar o simplă consolidare a autonomiei.

Cu o populaţie de două milioane de locuitori, majoritatea etnici ruşi, republica autonomă Crimeea este controlată, de facto, de forţele ruse din 28 februarie. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1267 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008257 (s)