In iarna anului 1918, in dupa-amiaza de 23 noiembrie, pe Campia Libertatii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi in uitare si care a murit la 90 de ani, un ceasornicar nestiut de nimeni, aducea mesaj de pace, un sac plin cu manifeste si o geanta sigilata, in care se gasea, printre alte documente, scrisoarea primului-ministru Ion I.C. Bratianu pentru Consiliul National Roman Central.

Un personaj uitat din istoria romanilor isi doarme somnul de veci intr-un mormant din Radauti, pe a carui cruce scrie Vasile Niculescu. Anonim, erou si apoi din nou anonim, trecut pentru totdeauna in uitare. O viata ca un scenariu de film.

La cimitirul din Radauti, singurul din tara traversat de o cale ferata in uz, se afla, din primavara lui 1981, un mormant pe a carui cruce sta scris numele de Vasile Niculescu, un batran ceasornicar care s-a stins discret, ba chiar in anonimat, la 90 de ani. Povestea lui se leaga insa puternic de unul dintre cele mai importante momente din istoria romanilor. Ziua de 1 decembrie 1918, cand Vasile Niculescu era pilot… Doua vieti a trait de fapt Vasile Niculescu, doua vieti diferite, ca doua romane care se intalnesc intr-un punct crucial.

Pe 23 noiembrie 1918, un aparat de zbor pilotat de Vasile Niculescu si capitanul Victor Precup a plecat de la Bacau spre Blaj, mai exact spre Campia Libertatii, pentru a duce mesajul despre Unire al moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului, hotarator pentru convocarea Marii Adunari de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, deoarece guvernul roman, aflat la Iasi, si Consiliul National Roman Central nu puteau comunica decat par avion, din cauza iernii aspre.

In avionul care a aterizat in dupa-amiaza de 23 noiembrie pe Campia Libertatii, aducand mesaj de pace, se aflau un sac plin cu manifeste si o geanta sigilata, in care se gasea, printre alte documente, scrisoarea primului-ministru Ion I. C. Bratianu pentru Consiliul National Roman Central. Zborul se efectuase la doar 2.600 de metri cu un Farman 40 nr. 3240. Fiecare membru al echipajului avusese fata protejata de un strat gros de parafina, singura solutie pentru a supravietui la -40 de grade Celsius. Pilotii nu avusesera nici parasute, nici armament, iar carlinga fusese deschisa pe tot parcursul zborului.
Dupa uralele cu care i-a asteptat multimea, curajosii au mers la Palatul Mitropolitan, iar avionul a fost pazit de opt soldati din Garda Nationala, care se schimbau din ora in ora si se incalzeau la un foc aprins cu lemne.

La 6 seara, restaurantul Patria a gazduit sedinta festiva, cand Vasile Suciu, presedintele Consiliului National Roman din Blaj, a anuntat hotararea ca echipajul Niculescu-Precup sa revina la Bacau si sa dea vestea ca romanii din Transilvania se vor uni cu tara. Iar la Palatul Mitropolitan s-a hotarat sa se tina o Mare Adunare Nationala la Alba Iulia, pe 1 decembrie. La plecare, avionul ducea un document oficial a carui consecinta a fost cel mai important eveniment din istoria romanilor, care si-au exprimat dorinta si sub o forma neconventionala:punandu-si semnaturile pe panza avionului. Dupa acest moment ce a schimbat prezentul si viitorul unei tari, toata lumea s-a asteptat ca locotenentul Vasile Niculescu sa primeasca Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a. Ceea ce nu s-a intamplat. Iar eroul s-a retras incet-incet, a schimbat mai multe orase, s-a bucurat si s-a intristat de anonimatul sau. Literatura de aviatie il mai tine minte. Manualele de istorie, mai putin.

Cariera lui aviatica s-a oprit in 1926, la cererea sa, dupa ce a fost transferat la Centrul de Recrutare din Radauti prin Ordinul 37368/ 1926, emis de ministrul de razboi. Cativa ani mai tarziu, fostul aviator ajunsese in Regimentul 96 Infanterie, iar in ‘37 era capitan in rezerva. Din 1918 pana in 1937, aviatorul a lucrat la Comandamentul Scolii de Aeronautica (1924-1925), dupa ce devenise capitan in 1923, gratie inaltului Decret Regal nr. 5634, emis in 24 octombrie 1932.
In vara lui 1919, la mai putin de un an de la zborul istoric, Vasile Niculescu a mai fost o data incercat de destin. La 23 iunie, avionul pe care il pilota in timpul unei actiuni de recunoastere in Transnistria, a aterizat pe liniile bolsevice, iar el a fost luat prizonier la Odesa pentru o luna intreaga.

Ultimele doua decenii, in plina Epoca de Aur, le-a trait intr-un Bucuresti cu putine urme de normalitate. Doar in 1961, in decembrie, a primit, se pare, o scrisoare de la Andrei Popovici, fostul comandant al Gruplui 2 Aeronautic Tecuci, care amintea celebrul si extraordinarul episod pe care i-l datoreaza istoria romanilor. In rest, uitare…

„Nu este prilej de sarbatoare crestineasca si nationala, care sa nu trezeasca in mine amintirea zborului Domniei tale la Blaj, atunci, la inceptul iernii, in anul 1918. Zborul acesta ramane inscris in istoria si in analele intregirii neamului romanesc. Camarazii tai zburatori te-au asezat pe cel mai inalt punct al unei intreprinderi zburatoresti din razboiul cel mare si sfant. S-a vazut nedreptatea pe care conducatorii tarii din acele vremuri au avut-o fata de dumneavoastra, de a nu va acorda cinstea cuvenita pentru acel zbor istoric. Nu stiu de ce, dar parca tot n-am pierdut nadejdea ca voi asista la preamarirea si la actul de dreptate ce vi se cuvine”.

In urma lui a ramas o poveste. Povestea unei mari uniri…