Cred ca fidelitatea e relativa, nu stiu de ce pune lumea asa de mare pret pe ea. Pentru ca poti sa te afli intr-un cuplu foarte fidel, in care niciodata nu ai calcat pe alaturi si nici partenerul sau partenera ta nu a facut-o (daca tu, cel care citeste textul meu esti barbat).

Adica si eu si P., prietenul meu, am avut alte legaturi, fara ca asta sa ne faca sa devenim amari sau agresivi unul cu celalalt. El este artist si se stie ca artistii sunt mai libertini.
Face filme experimentale si in peregrinarile sale prin Europa intalneste femei frumoase si are experiente diferite. Mereu a fost asa. Am stiut de la inceput cu cine ma incurc, iar el nu a facut niciun efort sa ascunda felul sau de a fi.
Poliamorie si prietenieEu nu constientizasem ca poate exista si astfel de varianta de relatie amoroasa. Pana la el am avut vreo doi iubiti si relatiile mele au fost fidele si monogame.

M-am indragostit de P., de talentul lui, de frumusetea lui fizica remarcabila si de faptul ca avea o mare imaginatie erotica. Mereu mi-a placut amorul si practicarea fara inhibitii a acestui „sport” m-a facut sa ma simt femeie.Iar el, cu vorbe mestesugite, a stiut sa-mi flateze orgoliul feminin si sa-mi sublinieze calitatile. Pana la urma, ce poate fi mai flatant decat sa te iubeasca un artist obisnuit sa vada si sa analizeze frumusetea feminina?

Intre fantezie si actNu am ajuns in punctul in care sa punem in act fantezia lui P. de a ma vedea facand dragoste cu altul. Adica a ramas doar o fantezie de-a lui, si nu m-a privit niciodata facand amor cu alt barbat.
Dar asta mi-a pus niste probleme si mi-a ridicat niste intrebari la momentul respectiv. Aveam 29 de ani. Am inceput sa ii studiez comportamentul si sa vad ca flirteaza cu prietenele mele.

Eu nu sunt geloasa si nu am avut reactii negative niciodata daca le facea complimente. Pur si simplu imi parea un tip sensibil la frumos si cunostintele mele feminine mele erau incantate sa fie vazute, remarcate, complimentate.Eu eram incantata sa am langa mine un barbat atat de rafinat si de generos. Apoi am aflat ca s-a mai culcat si cu alte femei, necunoscute mie. Zbang! Deci nu era doar o teorie faza cu amorul multiplicat…

Am avut cateva zile de soc si groaza, de gelozie cum nu am mai experimentat anterior. L-am intrebat de ce si mi-a spus ca el asa vede lucrurile. Nu a incercat sa se scuze sau sa se apere.

Daca vezi lucrurile in context, ele inceteaza sa iti mai para bizare. P. era rezultatul lor, al acestor parinti libertini care faceau nudism la mare si pe unde mai apucau, dar se iubeau mult si isi citeau reciproc poeme de Baudelaire…

Ce cuplu minunat, pana la urma! Afectiunea lui fata de mine ma facea sa cred ca am putea avea acelasi tip de relatie.Stop geloziei!Si, intr-un fel, am avut acest tip de cuplu. Am incetat brusc sa mai fiu geloasa. Mi-am impus, ba chiar am adoptat ideea. Ca orice „copil” adoptat, ideea asta a necesitat o perioada de adaptare reciproca, dar a mers.

Am avut o scurta discutie din care am concluzionat amandoi, usurati, ca fidelitatea nu e cel mai important lucru pentru noi. Simteam ca avem impreuna chestii mult mai importante. O mare compatibilitate intelectuala si amoroasa, de exemplu.
P. este si azi cel mai stimulant partener de discutii, pentru mine. Inteligenta si talentul lui ma incanta ca la inceput. Si el spune despre mine acelasi lucru. Apoi e respectul nostru unul pentru celalalt.

Faptul ca in toate perioadele noastre de raceala nu ne-am insultat niciodata, nu am pierdut respectul si nu am vulgarizat interactiunile dintre noi. Ca tineam mult unul la altul, si, mai ales, prietenia noastra.
In perioada relatiei noastre prietenia a fost cel mai puternic liant. Eu am avut un accident si timp de o luna am fost in ghips cu piciorul stang.

Desigur, in toti acesti ani, si el si eu am avut alti parteneri. Nu ne povesteam aventurile, dar stiam ca nu ne suntem fideli unul altuia.Am avut o anume satisfactie cand i-am spus odata ca imi place de cineva, si am citit tristete si o usoara gelozie pe chipul lui.

Deci e si el om, pana la urma, si are reactii umane, de barbat gelos… Si, mai ales, a fost dovada ca tine la mine. Dar s-a controlat si nu a spus nimic. Am inteles din reactia lui ca e ok, si ca pot da curs acelei iubiri incipiente.
Si astfel, cu o comunicare minima, am setat cadrele relatiei noastre pe mai departe: fiecare e liber sa faca ce vrea, cata vreme nu il face pe celalalt sa sufere.
De fapt, nu am inselat pe nimeniCeilalti barbati cu care am fost in tot acest timp aveau viziuni destul de monogame, si mi s-a parut cinstit sa dau curs relatiilor in termenii lor.

Adica, pe perioada acestor relatii paralele, am sistat legatura mea cu P. nu am fost infidela partenerilor mei ocazionali, ci doar lui P.
Pentru ca am pastrat relatia si intimitatea si comunicarea noastra profunda. Pana la urma, noi doi eram best friends… with benefits.

Cand ramaneam din nou singuri, fara parteneri alternativi, reveneam unul la altul, in patul comun din elegantul sau apartament si faceam amor cu aceeasi implicare si tandrete.

Ironia face ca relatiile mele (si nici ale lui, pentru ca, banuiesc eu, fetele respective nu aveau atata toleranta pentru infidelitate cata aveam eu) nu au durat prea mult si tot unul la celalalt ne intorceam.

Si eu ma plictiseam uneori de el. Stiu ca e scandalos pentru majoritatea oamenilor ceea ce spun eu aici, dar ar trebui sa nu reactionati rapid si sa va ganditi cateva minute la asta.
Nu judecati prea repedeNu spun ca recomand poliamoria. Repet, nu e pentru oricine. Dar va recomand sa va abtineti de la a judeca rapid ceea ce nu intelegeti. Si sa va ganditi ca voi insiva puteti ajunge sa traiti situatii care va par imposibile la inceput.
Cred ca oamenii ar trebui sa fie mai putin moralisti. Oamenii ar trebui sa fie pur si simplu mai atenti la celalalt, sa inteleaga mai mult si sa judece mai putin.

Sa accepte ca nu toate nevoile ne sunt indeplinite de un singur om. Si amoroase, si emotionale, si financiare, etc…
Uneori nevoile acestea sunt indeplinite de oameni diferiti… in acelasi interval de timp. Mare branza!
Un final fericitInca ceva: fidelitatea amoroasa e dificila. Si nu doar pentru barbati. Si eu am fost mereu tentata de alti parteneri si am dat curs tentatiei. Si am avut norocul sa am un partener stabil care a inseles ca nu e asa o mare drama.
In final eu si P. ne-am despartit, definitiv. Dar fara sa ne purtam pica ci dimpotriva, pastram unul despre celalalt o amintire frumoasa si avem respectul intact unul pentru celalalt.

Am inteles ca fidelitatea e o chestiune de context: adica intr-un context merge, in altul nu functioneaza si nu rezolvi nimic daca tragi de cineva sa se schimbe si sa devina sot cumintel si devreme acasa (ori nevasta devreme acasa).
Pentru ca, repet, fidelitatea e o constructie a cuplului respectiv si asa ar trebui sa ramana. Nu o norma impusa de altii.
Alte etape de viataEu si P. suntem in alta etapa de viata si aranjamentul nostru de relatie libera nu mai corespunde nevoilor noastre din acest moment. Eu am 35 de ani si as vrea sa am un copil, si un copil are nevoie de niste constante in viata, de o mama si de un tata prezenti.

Sunt acum cu cineva care isi doreste acelasi lucru ca mine si am ales sa nu fiu infidela nici macar cu privire. Mai ales ca actualul meu partener vine dintr-o familie foarte conservatoare, spre deosebire de P.
Pentru el, fidelitatea e centrala, dar nu dintr-un simt religios sau mai stiu eu ce, mai degraba dintr-un instinct al ordinii si asezarii vietii.

Adica nici el nu e un moralist si are viziuni progresiste cu privire la casatoriile gay si adoptia copiilor de catre acestia (e foarte de acord) precum si cu privire la euthanasie (medic fiind, el vede destui oameni care isi doresc mai degraba moartea decat suferinta atroce a unui cancer terminal si nu intelege de ce unii oameni cer dreptul la viata – inclusiv pentru fetusi cu malformatii – dar interzic dreptul la moarte).
Deci iata ca am norocul sa am in viata ca parteneri niste barbati deschisi la minte…