News Flash:

Ponta anunta ca la inceputul lunii noiembrie va fi trimis bugetul in Parlament

9 Octombrie 2013
538 Vizualizari | 0 Comentarii
Premierul Victor Ponta le-a cerut, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern, vicepremierului Daniel Chiţoiu şi secretarului de stat în ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina, să prezinte cât mai rapid cifre avansate legate de bugetul de stat pe 2014, astfel încât acesta să fie transmis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare la începutul lunii noiembrie.

'Domnul vicepremier Chiţoiu, şi e şi domnul Gherghina aici (Gheorghe Gherghina - n.r.) - domnul Voinea e la Bruxelles, cred - trebuie să veniţi repede de tot cu cifre avansate legate de buget. Şi vă rog să discutaţi cu toţi miniştri, astfel încât să ne ţinem de calendar. La sfârşitul lunii avem discuţia cu cei de la Comisia Europeană, FMI. La începutul lunii noiembrie trimitem bugetul în Parlament şi în cursul lunii noiembrie să poată fi aprobat, pentru ca din decembrie toate instituţiile publice centrale şi locale să ştie ce bani au de cheltuit şi să înceapă pregătirea pentru proceduri', a declarat premierul.

În acelaşi context, premierul şi-a anunţat colegii de Cabinet că vicepremierul Liviu Dragnea va face o prezentare a rezultatelor discuţiilor purtate în cadrul USL pe tema descentralizării anumitor structuri. AGERPRES

gheorghe gherghina fmi cabine
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1071 (s) | 35 queries | Mysql time :0.020165 (s)