News Flash:

Pompierii au intervenit in peste o mie de situatii in noaptea de Inviere, mai putine ca in 2015

2 Mai 2016
168 Vizualizari | 0 Comentarii
pomp
La nivel national, in ultimele 24 de ore, pompierii au fost chemati la 1.002 de interventii, 52 dintre ele fiind incendii iar in 877 de cazuri s-a acordat primul ajutor medical, au anuntat, duminica, reprezentantii Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU).


Printr-un comunicat de presa, reprezentantii IGSU anunta ca in noaptea de Inviere peste 2.000 de salvatori au fost in teren la evenimente publice. Astfel, in ultimele 24 de ore, la nivel national, au fost 1.002 de interventii, dintre care 52 fiind incendii.


„Au fost derulate 1.002 interventii, salvatorii fiind solicitati la 52 misiuni de stingere a incendiilor, 877 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, cinci misiuni de descarcerare si cinci pentru deblocare/salvare. De asemenea, in aceasta perioada, 780 persoane au fost asistate medical de catre pompierii care incadreaza echipajele de prim-ajutor medical, iar 11 persoane au fost salvate din medii ostile vietii”, se arata in comunicat.


Cei de la IGSU anunta ca numarul interventiilor au scazut cu 21% fata de noaptea de Inviere din 2015. Pentru duminica si luni, mai multe autospeciale de descarcerare si prim ajutor au trimise pe autostrazile A2 si A4, „avand in vedere ca este preconizata o crestere a numarului de persoane care se deplaseaza in zona litoralului.”


Totodata, la Prislop in judetul Hunedoara a fost instalat si dat in functiune un punct de prim ajutor medical, unde vor fi prezenti paramedici SMRD, mai anunta IGSU.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1112 (s) | 24 queries | Mysql time :0.025365 (s)