News Flash:

Politist de frontiera din Timis, retinut pentru luare de mita si trafic de influenta

19 Octombrie 2016
1551 Vizualizari | 0 Comentarii
politia frontiera
Fiat Nicu Mihaitoaia, agent in cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara, a fost retinut de procurorii anticoruptie pentru luare de mita si trafic de influenta, urmand sa fie prezentat marti la Tribunalul Timis cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile. 
Politistul este suspectat ca a pretins bani de la o persoana pe care o cerceta intr-un dosar penal, potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES. 
"In perioada septembrie-octombrie 2016, suspectul Mihaitoaia Fiat Nicu, in calitate de agent de politie (...) delegat sa desfasoare acte de urmarire penala intr-o cauza penala a DIICOT, a pretins suma de 15.000 de euro, printr-un intermediar, de la o persoana cercetata in dosarul respectiv. Dupa mai multe negocieri purtate cu persoana intermediara, suma finala a fost stabilita la 13.000 de euro, din care suspectul Mihaitoaia Fiat Nicu a primit in mai multe transe 5.600 de euro", se precizeaza in comunicat. 
Potrivit anchetatorilor, agentul a pretins si primit banii respectivi si in virtutea propriilor atributii de serviciu, nu doar pentru a trafica influenta pe care sustinea ca o are asupra procurorului de caz. 
"Concret, agentul de politie a facilitat persoanei cercetate, printre altele, restituirea telefoanelor ridicate cu ocazia unei perchezitii, a intocmit procesul verbal de restituire a aparatelor, i-a adus la cunostinta expirarea masurii arestului la domiciliu si a redactat ordonanta prin care s-a dispus instituirea controlului judiciar", se mai arata in comunicatul DNA. 
Politistul a fost prins in flagrant luni, in timp ce primea o noua transa de 7.000 de euro din banii pretinsi. 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1164 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004986 (s)