News Flash:

PNL: Vom cere socoteala premierului si fiecarui ministru, sa le explice romanilor cum vor iesi din minciunile si balbele cu Formularul 600 si impozitul progresiv

2 Februarie 2018
188 Vizualizari | 0 Comentarii
buget

PNL a anuntat vineri ca va face orice pentru a se opune „demersurilor anti-romanesti si anti-occidentale ale trupei conduse de Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu”, iar premierul Dancila va trebui sa explice cum va implementa programul de guvernare. Liberalii mai spun ca Guvernul trebuie sa explice si „balbele” cu Formularul 600 si impozitul progresiv.
„Este tot mai clar faptul ca Dragnea si vasalii sai din PSD si ALDE vor forta in Parlament sarje decisive pentru capturarea statului, ingenuncherea intreprinzatorilor privati, a celor cu profesii liberale si a oricui va indrazni sa-i conteste, precum si pentru subordonarea politica a Justitiei. In acelasi timp, pentru a deturna atentia, vor  declansa noi campanii de dezinformare si le vor continua pe cele incepute”, anunta PNL.

Liberalii mai spun ca au datoria de a se opune tutoror „demersurilor anti-romanesti si anti-occidentale ale trupei conduse de Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu”.

De asemenea,acestia au anuntat ca ii vor cere socoteala premierului Viorica Dancila referitor la Formularul 600 si la impozitul progresiv

„Vom cere socoteala premierului si fiecarui ministru din guvernul de marionete impus de Dragnea. Sa le explice romanilor, in comisii si de la tribuna Parlamentului, cum vor iesi din minciunile si balbele cu Formularul 600 si sistemul de impozitare progresiv, de ce au amanat marile promisiuni, cum si cu ce costuri vor realiza maretul program de guvernare pe care doamna Dancila il citeste mecanic de pe o foaie”, mai anunta PNL.

PNL mai afirma ca isi va sustine in continuare proiectele de debirocratizare, menite sa ajute patronii si angajatii si vor „repara nedreptatile facute de Guvernul PSD-ALDE comunitatilor locale”.

“Avem obligatia sa ne luptam pentru proiectele noastre de lege, in comisii si in plen. Sunt proiecte care, printre altele, vin in sprijinul patronilor si angajatilor din sectorul privat, dau solutii pentru debirocratizarea reala a institutiilor cu care cetatenii vin in contact, instituie masuri pentru transparenta si corectitudine in achizitiile publice, repara nedreptatile facute de Guvernul PSD-ALDE comunitatilor locale (diminuarea sumelor alocate administratiilor locale din impozitul pe venit), ii ajuta pe pensionarii incadrati in gradul I sau II de invaliditate”, afirma liberalii.

 

 


pnl
Distribuie:  
Loading...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1046 (s) | 23 queries | Mysql time :0.017590 (s)