News Flash:

PFP cheama salariatii la protest si acuza Guvernul ca vrea sa ia banii din fondurile Pilonului 2

28 August 2017
941 Vizualizari | 0 Comentarii
pensie1
Asociatia Participantilor in Fonduri de Pensii si Fondurile de Investitii (PFP) cheama salariatii sa protesteze, duminica, 3 septembrie, fiind nemultumita de afirmatiile premierului Romaniei si acuzand Guvernul ca vrea sa ia banii din fondurile de pensii Pilon 2, potrivit unui comunicat emis luni.
„Situatia este foarte simpla: fondurile de pensii Pilon 2 au bani, iar Guvernul doreste sa ii preia. Si daca masurile radicale de tipul nationalizarii/desfiintarii nu au avut rezultat, Guvernul cauta alte explicatii pentru a justifica preluarea acestor bani sau macar a unei parti a lor”, se arata in comunicatul transmis de asociatie.
Vineri, dupa sedinta CExN al PSD, premierul Mihai Tudose a declarat ca, potrivit Ministerului Finantelor, „randamentul la pilonul I de pensii este mult mai mare decat randamentul obtinut la pilonul II”, motiv pentru care a cerut o analiza a oportunitatii diminuarii contributiei virate la fondurile administrate privat. Sambata, premierul Romaniei a revenit cu explicatii pe pagina de Facebook, precizand ca randamentul mediu al fondurilor de pensii din Pilonul II a fost de aproximativ 4%, iar randamentul la care s-a referit vineri viza „suma incasata de beneficiar la pensie in cele doua ipostaze-cel care a optat, respectiv cel care nu a optat pentru Pilonul II”.
„Randamentul mediu, din 2008 pana in prezent, al fondurilor de pensii din Pilonul II a fost de aproximativ 4%. In Pilonul I, punctul de pensie se calculeaza ca fiind raportul dintre salariul incasat si salariul mediu. Acest lucru inseamna ca o persoana care a avut o crestere anuala a salariului mai mare de 4% fata de cresterea salariului mediu va avea la pensie mai multi bani decat o persoana care a optat si pentru Pilonul II”, a scris Mihai Tudose pe Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1282 (s) | 32 queries | Mysql time :0.011909 (s)