News Flash:

Peste 40 de producatori de rachie si de bucate traditionale, la Baile Herculane

16 Octombrie 2016
80 Vizualizari | 0 Comentarii
targ produse ecologice1
Festivalul rachiei si al bucatelor traditionale a reunit, la acest sfarsit de saptamana, peste 40 de producatori, din 20 de localitati din judetul Caras-Severin. 


"Se reia traditia Festivalului de rachie, care a ajuns la a XVI-a editie, dar cu o completare si sub un alt nume. Acum avem Festivalul rachiei si al bucatelor traditionale, dupa ce Consiliul Judetean Caras-Severin a raspuns afirmativ la solicitarea producatorilor si a aprobat desfasurarea acestei editii. Avem ca parteneri Primaria Baile Herculane si Asociatia Pro Turism Baile Herculane. Multumesc primarilor care au raspuns invitatiei noastre si au venit cu producatori din comunele lor. Astfel de manifestari ne dau ocazia de a ne promova judetul, produsele traditionale si obiceiurile", a declarat duminica, pentru AGERPRES, presedintele CJ Caras-Severin, Silviu Hurduzeu. 


La festival au participat producatori de rachie si de bucate traditionale din intregul judet, respectiv din Valea Bistrei, Valea Timisului, Valea Carasului, Valea Almajului si din Clisura Dunarii. Acestia s-au prezentat cu diferite sortimente de rachie, cu malai, carnati, branza, miere, legume de sezon, dulceturi din diferite fructe, precum si pasta de leurda sau friptura de melci. 


"Vin din zona de munte, din zona Padina Matei, cu miere de albine poliflora, dulceata de smochine, de mure, de boz, cu malai, leurda, mancare de melci, cu branza, toate produsele fiind naturale. Dulceata si siropul de boz sunt foarte bune impotriva bolilor de plamani si stomac. Avem persoane si din Bucuresti care vin in fiecare an pentru a-si lua aceste doua produse, cate 20 - 30 de sticlute, pentru a avea un an intreg. De asemenea, am adus o pasta de leurda sau usturoiul padurii, cum ii mai spune, pe care noi o folosim la aproape toate mancarurile, dar in special la preparatele din carne", a afirmat primarul comunei Garnic, Nicolae Tismanaru. 


Un alt fel de mancare de care participantii la festival s-au aratat interesati a fost friptura de melci. "In zona noastra se gasesc foarte multi melci si se mananca destul de des. Reteta o stim de la bunicii nostri. Avem si turisti care vin la noi, la Garnic, unde ne solicita acest fel de mancare. Daca acum sunt persoane care fac friptura de melci cu pesmet, noi vrem sa pastram reteta si o facem, in continuare, cu faina de malai", spune Nicolae Tismanaru. 


Pe toata perioada festivalului, un juriu a evaluat fiecare produs in parte, iar la final a oferit premii celor mai bune sortimente de rachie, dar si celor mai bune bucate din Banatul de Munte prezentate. 


"Rachia de Banat este un produs cu care putem sa ne laudam oriunde, la fel ca si cu celelalte produse traditionale. Chiar intentionez sa merg la colegii mei din Comisia de aparare cu o bucata de malai, pentru ca multi nu stiu ce e malaiul de la noi, din Caras-Severin. Sper ca aceste produse sa ii aduca si pe cei din functiile cheie, din Bucuresti, aici, la noi, pentru a vedea realitatile cu care ne confruntam, iar cu ajutorul lor, dar si al nostru, sa repunem Caras-Severinul pe harta Romaniei, acolo unde ii este locul. Noi trebuie si sa dam unor asemenea evenimente consistenta si sa explicam lumii ca trebuie sa viziteze Caras-Severinul si statiunea Baile Herculane, pentru ca noi tinem la istoria noastra, la traditiile noastre, le pretuim si le perpetuam", a declarat deputatul Ion Mocioalca, presedintele Comisiei de aparare, prezent la manifestare. AGERPRES
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0943 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011531 (s)