News Flash:

PERFORMANTA: La doar 16 ani, alpinista hunedoreana Alexandra Marcu a cucerit cel mai inalt vulcan din Oceania si Australia

15 Decembrie 2013
782 Vizualizari | 1 Comentarii
Alexandra Marcu
Alpinista Alexandra Marcu s-a întors acasă, la Deva, la capătul unei expediţii în Papua Noua Guinee, unde a reuşit să cucerească vulcanul Giluwe (4.368 m), cel mai înalt din Oceania şi Australia.

Ca de obicei, adolescenta de 16 ani a fost însoţită de tatăl său, Dan Marcu, dar şi o parte a membrilor tribului Mondika, ce le-au fost gazdă pentru o săptămână petrecută în junglă şi apoi pe munte.

'A fost o experienţă fenomenală, în care am stat şapte zile într-o colibă din junglă, alături de tribul Mondika, de unde provenea şi ghidul nostru din Papua Noua Guinee. Am reuşit să cucerim vârful Giluwe, după ce 12 persoane au venit cu noi, prin junglă, înarmaţi cu macete. Pe vârf am montat o placă din lemn pe care am scris, în limba engleză, că a fost montată de Alexandra şi Dan Marcu, din România, împreună cu tribul Mondika şi Peter Kinjab', a declarat pentru AGERPRES, alpinistul Dan Marcu.

La rândul său, Alexandra a catalogat expediţia din Papua Noua Guinee ca fiind una extraordinară. 

'Mi-a plăcut, la nebunie. Am mers prin junglă, am cunoscut oameni interesanţi la celălalt capăt al lumii. Cu toţii au vrut să ne vadă, să ne cunoască. A fost extraordinar', a spus adolescenta de 16 ani.

Cei doi români au ajuns în Papua Noua Guinee cu două zile înainte de 1 Decembrie, aşa că de Ziua Naţională a României le-au povestit celor de acolo despre ţara din care au venit şi le-au împărţit brăţări tricolore. 

După o zi au plecat, prin junglă, spre baza vulcanului, împreună cu 12 oameni din tribul Mondika şi ghidul pe care l-au cunoscut pe internet, înainte de plecarea în expediţie. 

'Urcatul pe munte a fost într-un ritm uluitor pentru că ei sunt obişnuiţi cu altitudinea. Am reuşit să ţinem ritmul cu ei doar pentru că noi suntem antrenaţi şi cunoaştem tehnicile de respiraţie. Pe craterul vulcanului au venit însă numai jumătate dintre cei care ne însoţeau şi acolo am montat placa din lemn ce aduce aminte despre acest moment', a explicat Dan Marcu.

La coborâre, românii au venit printr-un alt sat, iar apoi au ajuns în capitala Port Moresby, unde au mai rămas două zile, timp în care au apucat să viziteze satele de coastă şi litoralul insulei. 

Expediţia Alexandrei şi a lui Dan Marcu face parte din 'Circuitul celor şapte vulcani', un concept cunoscut de alpiniştii din întreaga lume. Până acum, Alexandra a cucerit cinci dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii: Mont Blanc (Franţa), Uhuru-Kilimanjaro (Tanzania), Kazbek (Georgia), Damavand (Iran) şi Giluwe (Oceania şi Australia). 

Următorul obiectiv al elevei din Deva va fi cucerirea vulcanului Ojo de Salado (6.893 m), din Chile, cel mai înalt vulcan activ din lume. AGERPRES

deva vulcanul giluwe dan marcu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Stefan VINTILA  | #7
Draga Alexandra,

Sunt un umil muntean de prin sudul Fagarasilor, am 46 de ani, iubesc Muntele ca pe Frate si ma asez la picioarele tale…

Respectuos,

Stefan VINTILA
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0824 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010965 (s)