News Flash:

Perchezitii la o grupare care a produs si vandut etnobotanice. Zeci de consumatori au ajuns la spital

29 Ianuarie 2015
374 Vizualizari | 0 Comentarii
Zeci de perchezitii ale DIICOT au loc, joi, in Galati, Braila si Tulcea, la membrii unei grupari de trafic de droguri, suspectati si ca au produs importante cantitati de etnobotanice, pe care le-au vandut tinerilor, cel putin 50 de persoane ajungand la spital in urma consumului de astfel de produse.


Potrivit unui comunicat al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galati, impreuna cu ofiteri de politie ai Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Galati, au facut 28 de perchezitii in judetele Galati, Braila si Tulcea, intr-un dosar vizand destructurarea unei grupari de trafic cu droguri de risc si substante etnobotanice.


Conform sursei citate, membrii gruparii sunt suspectati ca incepand cu luna martie 2014 au procurat, detinut si vandut, inclusiv unor persoane aflate in penitenciare, droguri de mare risc, respectiv comprimate ecstasy, precum si marijuana.


De asemenea, exista suspiciuni ca membrii gruparii au produs importante cantitati de produse etnobotanice, prin impregnarea unor substante cu efect psihoactiv in produse care pot fi consumate prin inhalare ori prizare, ulterior acestea fiind vandute catre diferiti consumatori, in special tineri.


Procurorii DIICOT spun ca o mare parte a persoanelor care au consumat astfel de substante, in ultima perioada, au avut nevoie de ingrijiri medicale in regim de urgenta.


In urma perchezitiilor, la sediul DIICOT Galati vor fi duse pentru audieri 90 de persoane.


Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX ca doar in luna ianuarie au ajuns la spital aproximativ 50 de persoane care au consumat etnobotanice produse de aceasta grupare.


Aceleasi surse mai spun ca pana in prezent au fost identificati aproximativ 200 de consumatori.

procurorii diicot
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1372 (s) | 24 queries | Mysql time :0.024439 (s)

loading...